Scădere cu 42% a vânzărilor comercianților croați ca urmare a unui nou boicot al consumatorilor
Comercianții din Croația înregistrau vineri după-amiaza o cifră de afaceri mai mică cu 42% față de o zi normală, o consecință a unui larg apel la boicotarea magazinelor lansat de Asociațiile pentru protecția consumatorilor pentru a denunța umflarea prețurilor, transmite AFP.
'Astăzi nu cumpărăm nimic. Nici din magazine și nici online. Nu facem nicio plată', a cerut vineri dimineața Josip Kelemen, de la asociația 'Hallo, Inspektore', într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
'Consumatorii au devenit o pradă și toată lumea ne vânează pentru că am rămas tăcuți, până astăzi. Acum, vocea consumatorilor se face auzită, chiar și dincolo de granițe', a explicat Josip Kelemen, cel care a lansat mișcarea de protest printr-un prim apel la boicotarea magazinelor în data de 24 ianuarie, și reluarea acțiunii în data de 31 ianuarie.
Potrivit datelor furnizate de administrația fiscală, în ziua de vineri, 24 ianuarie, boicotul a dus la scăderea cu 53% a vânzărilor comercianților, comparativ cu vinerea precedentă.
De asemenea, 'Hallo, Inspektore' i-a invitat pe croați să boicoteze în special trei lanțuri de magazine: Lidl, Eurospin și dm, pentru o săptămână, începând de joi, și să nu cumpere băuturi răcoritoare, apă îmbuteliată sau detergent.
Potrivit Asociațiilor pentru protecția consumatorilor, în ultimii trei ani prețurile alimentelor au crescut cu peste 30%, cu o creștere de 58% la ouă și de 44% la pâine.
'Este important să arătăm cu toții că ne-am săturat', afirmă Maja, o studentă la economie, care nu va cumpăra nimic vineri. 'Ar trebui, de asemenea, să ne revizuim obiceiurile de consum și să încetăm să mai cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie', adaugă studenta în timp ce este intervievată pe o stradă din Zagreb, unde în mod neobișnuit magazinele sunt goale.
Prețurile în Croația, care în 2024 a înregistrat cea mai puternică inflație din zona euro, au crescut cu 4,5% în luna decembrie, față de o medie de 2,4% în zona euro, la care Croația a aderat în 2023.
Pentru mulți consumatori, adoptarea monedei euro este motivul principal al scumpirilor. Însă numeroși economiști susțin că nici moneda euro și nici distribuitori nu sunt vinovați pentru inflație. Economiștii dau mai degrabă vina pe deceniile de diminuare a producției agricole, pe creșterea masivă a importurilor, pe dependența puternică de turism a economiei croate și pe creșterea sectorului public, care în 15 ani a urcat de la 400.000 până la 500.000 de angajați.
Ca răspuns la boicot, Guvernul croat a impus un preț maxim la 70 de produse de consum curent iar Konzum, cel mai mare lanț de supermarketuri din Croația, a anunțat o înghețare sau reducere a prețurilor la 250 de produse timp de patru luni.
La rândul său, Kaufland, un lanț german prezent pe piața din Croația, a anunțat o scădere a prețurilor la peste 1.000 de produse, începând cu data de 5 februarie.
'Atunci de ce au majorat prețurile înainte?', se întreabă Jadranka Simunic, o pensionară din Zagreb.
sursa: agerpres.ro
Trei soldați riscă 6 ani de închisoare și amendă de 120.000 de euro pentru bătaia dată unui tânăr care a avut nevoie de 417 zile ca să se recupereze
Patru bărbați, dintre care trei sunt soldați și doi frați, riscă până la șase ani de închisoare și o amendă de 120.000 de euro după ce au bătut un tânăr de 20 de ani într-o discotecă din centrul orașului Pamplona, în septembrie 2023. Incidentul, declanșat de o dispută banală, a lăsat victimei răni grave și sechele.
Cel mai vechi „prieten mafiot” al lui Putin a fost arestat în Rusia. Cine e Ilya Traber și de ce se tem alți oligarhi: „Știe prea multe despre Putin”
O mișcare tectonică a avut loc în interiorul elitei de la Moscova și Sankt Petersburg săptămâna trecută, când Serviciul Federal de Securitate (FSB) l-a reținut și plasat în arest pe Ilia Traber, un influent magnat portuar în vârstă de 75 de ani. Cunoscut în lumea interlopă și a afacerilor sub porecla „Anticarul”, Traber este considerat unul dintre ultimii piloni intangibili ai anilor ’90, având legături directe și extrem de vechi cu președintele Vladimir Putin.
(VIDEO) Un Lamborghini Aventador SVJ de peste 500.000 de euro a luat foc în timp ce era alimentat, la o benzinărie din Elveția: „Dezastru total”
Un supercar Lamborghini Aventador SVJ a fost complet distrus după ce a luat foc în timp ce era alimentat cu combustibil, într-o benzinărie din Oberarth, Elveția. Șoferul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a suferit arsuri grave și a fost transportat cu elicopterul la spital.