(FOTO) Cooperare internațională pentru consolidarea capacităților în protejarea proceselor democratice
Inspectoratul General al Poliției, în parteneriat cu Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM), a organizat un atelier de lucru dedicat consolidării capacităților instituționale în domeniul protejării proceselor democratice.
Evenimentul are drept obiectiv sprijinirea autorităților naționale în elaborarea și implementarea unor răspunsuri strategice și coordonate la noile provocări de securitate, cu un accent deosebit pe cooperarea interinstituțională, prevenirea interferențelor externe și protejarea integrității proceselor democratice.
În deschidere, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și șeful Misiunii EUPM, Cosmin Dinescu au subliniat importanța parteneriatelor internaționale în consolidarea rezilienței instituționale și combaterea amenințărilor hibride tot mai sofisticate.
Atelierul a reunit reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției, Procuraturii Generale, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și Centrului Național Anticorupție, creând un cadru aplicat pentru dialog și schimb de expertiză între instituțiile-cheie implicate în protejarea statului de drept.
Inspectoratul General al Poliției își exprimă recunoștința față de partenerii naționali și internaționali pentru sprijinul constant și își reafirmă angajamentul ferm de a contribui activ la consolidarea unui climat democratic sigur, stabil și sustenabil în Republica Moldova.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.
Control pe șantierele Capitalei: 9 muncitori străini, depistați fără acte. Doi vor fi expulzați
Nouă cetățeni străini au fost depistați muncind fără actele necesare în urma unor verificări desfășurate marți, 8 septembrie, pe două șantiere de construcții din municipiul Chișinău. Șapte dintre aceștia urmează să fie returnați din Republica Moldova, iar alți doi – expulzați.
Escrocherii telefonice de sute de mii de lei: Un tânăr din Bălți a transferat 189.000 de lei unor falși reprezentanți ai statului
Două cazuri de escrocherie telefonică, soldate cu un prejudiciu total de 331.000 de lei, au fost raportate Poliției în ultimele 24 de ore. Infracțiunile ar fi fost comise anterior, însă victimele au sesizat oamenii legii abia acum.