Încă un grup de lucru. Trebuie să decidă cum va avea loc examinarea cauzelor de corupție de către o instanță de judecată specializată
Proiectul de lege prin care se propune examinarea cauzelor de corupție de către o instanță de judecată specializată a fost supus consultărilor publice. La ședința organizată de Comisia juridică, numiri și imunități au participat reprezentanți ai Ministerului Justiției, Președinției, CSM,CSP, CSJ, PG, ANI, dar și Delegației UE în R, Moldova.
Potrivit Bizlaw.MD, s-a convenit crearea unui grup de lucru care va definitiva aspectele tehnice și va pregăti proiectul de lege pentru adoptarea în plenul Parlamentului.
Proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative a fost elaborat de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Inițiativa legislativă are drept scop consolidarea eforturilor în lupta cu fenomenul corupției și asigurarea calității și promptitudinii judecării cauzelor penale pe acte de corupție și a celor conexe.
Potrivit proiectului, sistemul judecătoresc anticorupție va include trei componente: Judecătoria Anticorupție, Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. Judecătoria Anticorupție va examina ca instanță de fond toate cauzele penale de corupție sau conexe, precum și legalitatea actelor emise de Autoritatea Națională de Integritate în cazul constatării diferențelor substanțiale între veniturile obținute, cheltuielile și averea dobândită, precum și cererile de confiscare a averii nejustificate în folosul statului. De asemenea, Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău va judeca apelurile și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Judecătoria Anticorupție.
Proiectul de lege conține prevederi despre procedura și criteriile de selectare și de numire a judecătorilor Anticorupție și ai Colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, inițiativa legislativă a fost votată, în prima lectură, de Parlament. După definitivare, aceasta va fi propusă deputaților spre adoptare.
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidare și fals în acte
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată în 30 septembrie 2026 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.