Peste 2,5 milioane de oameni au protestat duminică în Israel, o țară cu 9,974 de milioane de locuitori
Mii de israelieni şi-au exprimat duminică solidaritatea faţă de ostaticii ţinuţi captivi de Hamas şi alţi militanţi în Fâşia Gaza, cu greve şi proteste în întreaga ţară, criticate de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi de alţi politicieni. Organizatorii protestelor centrale care cer încetarea focului și eliberarea ostaticilor israelieni din Fâșia Gaza au estimat că peste 2,5 milioane de israelieni au participat la demonstrații în toată țara, scrie Haaretz.

Potrivit organizatorilor, 300.000 de persoane au participat la mitingul de seară din Piața Ostaticilor din Tel Aviv, acesta fiind de departe cel mai mare protest de la demonstrațiile care au urmat uciderii a șase ostatici în captivitate anul trecut. De notat că Israelul are o populație de 9,974 milioane de locuitori.
Protestatarii au blocat mai multe drumuri importante, inclusiv autostrada centrală Ayalon din Tel Aviv, principala autostradă dintre Tel Aviv și Ierusalim, și drumul care duce la sediul comandamentului de apărare din Tel Aviv. Pe unele drumuri, demonstranții au incendiat anvelope. Peste 30 de protestatari au fost arestați, poliția recurgând la forță în multe cazuri. În Ierusalim, polițiștii au folosit un tun cu apă pentru a dispersa demonstranții.
Demonstranţii au cerut încetarea războiului din Gaza şi eliberarea imediată a ostaticilor aflați în mâinile mișcării teroriste palestiniene Hamas, au relatat jurnaliştii aflaţi la faţa locului.
Preşedintele israelian Isaac Herzog a vizitat Piaţa Ostaticilor din centrul Tel Avivului şi le-a cerut decidenţilor internaţionali să facă presiuni asupra Hamas pentru a elibera ostaticii. "Vreau să transmit lumii: Stop ipocrizia!", a afirmat el.
În cursul după-amiezii, în timp ce mii de persoane protestau în Piața Ostaticilor din Tel Aviv, o rachetă lansată din Yemen a declanșat o sirenă, determinând protestatarii să caute adăpost. Armata israeliană a declarat că racheta a fost interceptată.
Un camion a încercat să lovească un grup de protestatari din comunitatea Nir Oz de la granița cu Gaza, în centrul Tel Avivului, în timp ce în centrul Israelului, la intersecția Ra'anana, protestatarii au declarat că au fost agresați de un șofer de camion.
Zeci de persoane au protestat în fața locuințelor mai multor miniștri, printre care ministrul Educației, Yoav Kisch, și ministrul Științei, Gila Gamliel.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu, împreună cu mai mulți miniștri, a acuzat protestatarii că pun în pericol șansele de eliberare a ostaticilor și garantează „că ororile din 7 octombrie se vor repeta”. "Cei care cer încetarea războiului astăzi, fără a înfrunta Hamas, nu doar că întăresc poziţia Hamas şi întârzie eliberarea ostaticilor noştri, dar asigură, de asemenea, că ororile din 7 octombrie se vor repeta din nou şi din nou, iar fiii şi fiicele noastre vor trebui să lupte din nou şi din nou într-un război fără sfârşit", a spus Netanyahu la o şedinţă de guvern.
Einav Zangauker, mama ostaticului Matan, a declarat: „Declarația toxică și detașată a lui Netanyahu dovedește doar cât de mult îl sperie protestele”.
Protestatarii au cerut guvernului israelian să renunţe la decizia de a captura oraşul Gaza şi alte zone din Fâşia Gaza, deoarece susţinătorii ostaticilor cred că acest lucru îi va pune în pericol cei aproximativ 20 de ostatici despre care se crede că sunt încă în viaţă.
Mai mulţi foşti ostatici ai Hamas, eliberaţi în timpul unei încetări a focului în primăvară, au afişat un banner pe care scria: "Aduceţi-i acasă acum!"
Deşi puternica federaţie a sindicatelor Histadrut nu a participat la grevă, aceasta şi-a exprimat înţelegerea pentru acţiune.
Numeroase afaceri şi autorităţi locale au intrat în grevă ca un gest de solidaritate. Cele două teatre mari din Tel Aviv şi-au oprit de asemenea reprezentaţiile.
Șeful statului major al IDF, Eyal Zamir, a declarat în timpul unei vizite în Fâșia Gaza că „se aprobă următoarea etapă a războiului”. Hamas a afirmat că planul de transfer al Israelului pentru Gaza constituie „un nou val de genocid și strămutare” pentru sute de mii de locuitori din zonă.
Sursa: digi24.ro
Un bărbat din Alaska a primit o motocicletă nouă de la Vladimir Putin în timpul summitului Trump
Un bărbat din Anchorage, Alaska, a primit o motocicletă Ural nouă de la președintele rus Vladimir Putin, în timpul summitului desfășurat vineri, 15 august 2025, între liderul rus și președintele american Donald Trump.
(VIDEO) Un avion cu 273 de pasageri la bord a aterizat de urgenţă în Italia cu un motor în flăcări. „Am trimis mesaje de adio”
Un avion de tip Boeing 757-300 aparţinând companiei germane Condor, cu 273 de pasageri la bord, care asigura un zbor din Corfu, în Grecia, la Düsseldorf, în Germania, a aterizat de urgenţă sâmbătă la Brindisi, în Italia, cu un motor în flăcări.
(VIDEO) Un avion a încercat o aterizare forțată și a căzut pe un teren de golf, în Australia
Doi bărbați de 50 de ani au scăpat doar cu răni ușoare după ce avionul lor s-a prăbușit în urma unei aterizări de urgență pe un teren de golf din orașul australian Sydney.
Comentarii facebook