UPDATE // (VIDEO) Apartament cuprins de flăcări în Chișinău. Ar fi fost incendiat intenționat chiar de proprietar
UPDATE // Sursele noastre menționează că pompierii au găsit, cu puțin timp în urmă, în apartament cadavrul proprietarului.
Pompierii au intervenit de urgență, după ce un apartament a fost cuprins de flăcări cu puțin timp în urmă pe strada Maria Drăgan, din sectorul Ciocana al capitalei.
Potrivit informațiilor preliminare, despre incendiu autoritățile au fost alertate de către unul dintre locatarii blocului de locuințe.
La fața locului s-a stabilti că apartametnul de la etajul 3 ar fi fost incendiat de către proprietar, un individ în vârstă de 44 de ani, care s-ar fi baricadat în interior.
Știrea se actualizează.
(VIDEO) Drum modern de peste 10 milioane de lei inaugurat în satul Taraclia, raionul Căușeni prin „Satul European”
Un drum local din satul Taraclia, raionul Căușeni, a fost transformat într-o arteră modernă de aproape 2,7 kilometri, în cadrul Programului „Satul European”. Lucrările au fost finalizate în aproximativ un an, iar valoarea totală a investiției depășește 10 milioane de lei.
Echipamentele militare care nu mai sunt folosite vor putea fi vândute. Parlamentul a adoptat legea
Echipamentele militare și alte bunuri din dotarea Forțelor Armate care nu mai sunt necesare pentru apărarea națională vor putea fi scoase din uz și vândute. Parlamentul a adoptat un proiect de lege care stabilește cum vor fi identificate și valorificate aceste bunuri.
Schimbare importantă pentru părinți! Concediul de maternitate și paternal va conta la pensie
Perioadele în care părinții beneficiază de indemnizații de maternitate și paternală vor fi luate în calcul la stabilirea stagiului de cotizare pentru pensie. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care aduce mai multe garanții pentru angajații cu responsabilități familiale.