O femeie a evadat din „camera de tortură” unde era ținută de trei luni de un șofer de camion
Un caz „Fritzl” a zguduit Cehia. O femeie a fost ținută captivă timp de trei luni într-un beci din Siřem, regiunea Ústí nad Labem, nordul Cehiei. Victima, 27 de ani, a reușit să scape și a fost găsită într-o stare deplorabilă, iar suspectul, Karel N., 40 de ani, un șofer de camion, a fost arestat și acuzat de privare de libertate, șantaj și viol.
„Am încuiat totul, mi-era teamă că o urmărește cineva”
Femeia a fost răpită, torturată și violată de un bărbat care ar fi comis fapte similare și în trecut. Victima a reușit să scape, săptămâna trecută, fugind noaptea din pivnița în care era sechestrată de 3 luni.
Pe 20 februarie, în jurul orei 3.00, ea a bătut la geamul unor vecini. „Mi-am trezit soțul și am băgat-o înăuntru. Am încuiat totul, mi-era teamă că o urmărește cineva”, a relatat cea care a găzduit-o.
upraviețuitoarea a explicat că era legată de un pat de fier și a reușit, cumva, să desprindă lanțul și să fugă printr-o fereastră.
„Era piele și os, parcă venise dintr-un lagăr de concentrare. Avea un lanț uriaș în jurul gâtului”
Femeia era într-o stare deplorabilă, slăbită, cu capul ras și malnutrită. „Era piele și os, parcă venea dintr-un lagăr de concentrare”, a descris un alt localnic pentru MF Dnes.
Victima purta colanți și o bluză, cu gluga trasă peste cap și un lanț înfășurat în jurul gâtului.
Suspectul riscă 12 ani de închisoare
Suspectul, identificat ca fiind Karel N., a fost arestat și acuzat de privare de libertate, șantaj și viol. El riscă până la 12 ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat.
Bărbatul ar fi comis fapte similare și în trecut. Într-un caz anterior, din 2021, el ar fi atras o tânără de 22 de ani într-o casă sub pretextul unui casting pentru hostese. Acolo a ținut-o cu forța, în lanțuri, a torturat-o și abuzat-o.
„Nu pot să cred că i-a făcut asta altcuiva. Este groaznic”
În cele din urmă, prima victimă a reușit să scape. Dar femeia trăiește, în continuare, în frică. „Nu pot să cred că i-a făcut asta altcuiva. Este groaznic”, a declarat ea.
„Pentru fanteziile lui găsește mereu fete care nu au unde să meargă și de obicei sunt consumatoare de droguri”, a declarat o sursă care îl cunoaște pe suspect.
Cu toate acestea, șoferul de camion a fost eliberat condiționat.
„Mi-aș dori ca oamenii să vină din nou aici doar pentru Kafka”
„Mi-aș dori ca oamenii să vină din nou aici doar pentru Franz Kafka”, a spus, cu tristețe, un locuitor din Siřem.
Siřem are doar 50 de case, 70 de locuitori și câteva cabane de vacanță. Un sat foarte liniștit, fără cârciumă sau magazin, despre care lumea știe doar datorita lui Franz Kafka, care a locuit acolo o vreme, după ce s-a îmbolnăvit.
„A fost poate cea mai frumoasă perioadă din viața mea”, și-a amintit Kafka despre cele opt luni petrecute în sat, unde a ajuns în septembrie 1917, la o lună după ce a descoperit că suferă de tuberculoză.
Cele opt luni petrecute la aer curat l-au inspirat să scrie „Castelul”. S-a întors la începutul lunilor aprilie-mai 1918.
Sursa: libertatea.ro
Netanyahu pierde majoritatea parlamentară în Israel. Rezultatele alegerilor deschid calea unor negocieri dificile pentru formarea noului guvern
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și aliații săi au pierdut majoritatea în Parlament, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor legislative desfășurate pe 27 octombrie, relatează Associated Press.
Una dintre cele mai mari rafinării din Rusia, în flăcări, după un atac ucrainean cu drone
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de 29 spre 30 octombrie la rafinăria de petrol Novokuibîșevsk din regiunea rusă Samara, în urma unui atac aerian coordonat cu drone kamikaze ucrainene, relatează The Kyiv Independent.
Una dintre ultimele publicații independente din Rusia se închide definitiv, după decenii de activitate: „Societatea rusă este distrusă sistematic”
Publicația independentă rusă Novaya Gazeta a anunțat că își va înceta definitiv activitatea în noiembrie 2026, invocând presiunile tot mai intense exercitate de autoritățile ruse, pierderea sediului redacției și blocarea surselor de finanțare, relatează The Guardian.