Aleksandr Lukaşenko recunoaște că aplică „metode dictatoriale” în conducerea țării sale. „Nu se poate altfel”
Aleksandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului, care conduce această ţară cu mână de fier din anul 1994 și până în prezent, a recunoscut joi că foloseşte metode autoritare şi dictatoriale, dar s-a scuzat afirmând că nu poate proceda altfel.
„Nu am dorit să guvernez în mod autoritar, dictatorial. Dar până acum nu am putut proceda altfel”, a spus el, potrivit canalului de Telegram al serviciului de presă al preşedinţiei belaruse.
Considerat mult timp ultimul dictator al Europei, Lukaşenko nu a ezitat să folosească forţa pentru a înăbuşi manifestaţiile opoziţiei sprijinite de Occident, care a contestat realegerea sa în urma scrutinului prezidenţial din august 2020.
Lukaşenko a scos în afara legii toate partidele şi mişcările de opoziţie, iar numărul deţinuţilor politici este în prezent de circa 1.300, potrivit activiştilor, dar unii au dintre aceştia au fost graţiaţi. Mulţi dintre liderii opozanţi s-au autoexilat, la fel şi sute de activişti şi participanţi la protestele din august 2020.
Aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, căruia i-a permis în 2022 să folosească teritoriul belarus pentru lansarea invaziei asupra Ucrainei, Lukaşenko a fost reales în ianuarie anul acesta cu peste 86% din voturi pentru al şaptelea mandat prezidenţial consecutiv.
Totuşi, președintele belarus a iniţiat în ultimele luni un proces de normalizare a relaţiilor cu SUA şi a avut inclusiv o discuţie telefonică cu preşedintele american Donald Trump, înaintea summitului dintre acesta şi Putin desfăşurat pe 15 august în Alaska.
Sursa: digi24.ro
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.
Bursele mondiale înregistrează scăderi puternice, iar prețul petrolului depășește 110 dolari pe baril
Piețele financiare internaționale au înregistrat marți, 20 octombrie 2026, scăderi semnificative, pe fondul îngrijorărilor privind investițiile masive în inteligența artificială și al creșterii accelerate a prețurilor petrolului.