Un șofer va plăti 28.000 de euro amenzi, pentru că a depășit de peste 100 de ori limita de viteză, în 6 luni
Un șofer italian, agent de securitate care făcea deplasări zilnice, a ajuns să aibă de plată amenzi de 28.000 de euro, după ce a depășit viteza de peste 100 de ori în jumătate de an, anunță publicația Auto Moto.
Bărbatul a fost surprins de radar, fără să știe, având în vedere că dispozitivul era ascuns în spatele unei tufe. Rezultatul: o amendă de 28.000 de euro și o bătălie pierdută din start cu autoritățile.
Capcana invizibilă a radarului
Andrea Ferretto, un locuitor din Piemont, Italia, conducea zilnic un drum cu limită de viteză de 70 km/h.
Fără să știe, a fost surprins în mod repetat de un radar ascuns după o curbă, montat pe un stâlp de iluminat și camuflat de vegetația deasă. Abia după ce a primit o mulțime de scrisori și-a dat seama de amploarea dezastrului.
Cum termenele pentru contestarea amenzilor erau depășite, șoferul este obligat acum să plătească toate penalizările, într-o țară unde radarele – peste 11.000 în prezent – sunt mai numeroase decât oriunde altundeva în Europa.
28.000 de euro amenzi, la un salariu de 1.100 de euro
Cu un venit lunar de 1.100 de euro, Andrea Ferreto este prins la colț, iar riscul – dacă nu plătește penalizarea – este să i se confiște mașina și scuterul, de care are nevoie zilnic.
El recunoaște că a condus „cu câțiva kilometri peste limită”, dar denunță un sistem gândit, în opinia lui, mai degrabă pentru a umple bugetele locale decât pentru a-i proteja pe șoferi.
Mărturia sa, relatată de ziarul La Stampa, ilustrează nemulțumirea tot mai mare a șoferilor italieni față de radarele considerate „capcane de bani”.
Sursa: libertatea.ro
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.
Bursele mondiale înregistrează scăderi puternice, iar prețul petrolului depășește 110 dolari pe baril
Piețele financiare internaționale au înregistrat marți, 20 octombrie 2026, scăderi semnificative, pe fondul îngrijorărilor privind investițiile masive în inteligența artificială și al creșterii accelerate a prețurilor petrolului.