Remarcile lui Trump despre Zelenski sunt „false și periculoase”, denunță cancelarul german
Este 'pur și simplu fals și periculos să se nege legitimitatea democratică a președintelui Zelenski', a reacționat miercuri cancelarul Olaf Scholz, după declarațiile președintelui american Donald Trump care l-a acuzat pe omologul său ucrainean că este un 'dictator fără alegeri', relatează AFP.
'Faptul că, în plin război, nu se pot organiza alegeri corespunde prevederilor constituției ucrainene și legilor electorale. Nimeni nu ar trebui să susțină contrariul', a declarat șeful guvernului german pentru revista Der Spiegel.
Premierul britanic Keir Starmer și-a exprimat, de asemenea, miercuri seara, 'sprijinul' pentru președintele ucrainean 'ales în mod democratic', după ce președintele american Donald Trump l-a numit 'dictator'.
Liderul laburist, care a avut o convorbire cu președintele ucrainean, 'și-a exprimat sprijinul pentru acesta (...) în calitate de lider ales democratic al Ucrainei și a declarat că este perfect rezonabil să suspende alegerile în timp de război, așa cum a făcut Regatul Unit în timpul celui De-al Doilea Război Mondial', a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street într-un comunicat. Premierul britanic urmează să se întâlnească cu președintele SUA săptămâna viitoare la Washington.
Președintele american Donald Trump l-a catalogat miercuri pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un 'dictator' și l-a avertizat pe acesta 'să se miște repede', pentru că altfel riscă să rămână fără țară, consemnează agențiile internaționale de presă.
'Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se miște repede sau va rămâne fără țară', a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
'Ador Ucraina, dar Zelenski a făcut o treabă groaznică', a adăugat președintele american.
Mai devreme, Zelenski l-a acuzat pe Trump că trăiește într-o 'bulă de dezinformare rusă', reacție venită după ce președintele american i-a reproșat omologului său ucrainean că a preferat să poarte un război cu Rusia în loc să încerce să ajungă la o înțelegere cu aceasta.
De asemenea, Zelenski și-a manifestat nemulțumirea că Trump a inițiat cu președintele rus Vladimir Putin discuții pentru soluționare războiului provocat de invazia rusă, fără a implica în aceste discuții Kievul și aliații europeni.
sursa: agerpres.ro
Netanyahu pierde majoritatea parlamentară în Israel. Rezultatele alegerilor deschid calea unor negocieri dificile pentru formarea noului guvern
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și aliații săi au pierdut majoritatea în Parlament, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor legislative desfășurate pe 27 octombrie, relatează Associated Press.
Una dintre cele mai mari rafinării din Rusia, în flăcări, după un atac ucrainean cu drone
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de 29 spre 30 octombrie la rafinăria de petrol Novokuibîșevsk din regiunea rusă Samara, în urma unui atac aerian coordonat cu drone kamikaze ucrainene, relatează The Kyiv Independent.
Una dintre ultimele publicații independente din Rusia se închide definitiv, după decenii de activitate: „Societatea rusă este distrusă sistematic”
Publicația independentă rusă Novaya Gazeta a anunțat că își va înceta definitiv activitatea în noiembrie 2026, invocând presiunile tot mai intense exercitate de autoritățile ruse, pierderea sediului redacției și blocarea surselor de finanțare, relatează The Guardian.