Finlanda: Cercetători dezvoltă un program informatic menit să contracareze bruiajul sistemelor de poziționare prin satelit imputat Rusiei
Cercetători finlandezi dezvoltă un program informatic menit să contracareze bruiajul sistemelor de poziționare prin satelit, un fenomen care este în creștere în țară din 2022, a declarat marți pentru AFP șeful proiectului.
Finlanda a înregistrat o creștere a cazurilor suspectate de bruiaj al serviciilor sistemului global de navigație prin satelit (GNSS), precum GPS și Galileo, începând cu 2022, cu repercusiuni asupra aviației și traficului maritim.
Aceste interferențe provin din Rusia și au perturbat și imagistica spațială folosită de forțele armate, de gărzile de frontieră și de sectorul forestier din Finlanda, afirmă autoritățile țării.
Motivați de 'necesitatea urgentă' de a combate aceste perturbări, care prezintă atât riscuri de securitate, cât și riscuri economice, cercetători finlandezi au început să lucreze la un program de identificare și atenuare a bruiajului intenționat al sistemelor de poziționare prin satelit, a explicat Mika Saajasto, om de știință responsabil de acest proiect la autoritatea națională pentru topografie.
'Vom dezvolta soluții algoritmice adaptate condițiilor noastre, capabile să identifice interferența și să avertizeze utilizatorul final că este ceva în aer care nu-și are locul', a spus el.
Anul trecut în Finlanda au fost înregistrate 2.000 de cazuri de perturbări ale semnalului GPS, față de doar 239 în 2023, potrivit agenției finlandeze pentru transport și comunicații Traficom.
Finlanda are o graniță de 1.340 de kilometri cu Rusia și și-a întărit apărarea și a închis frontiera după invazia rusă în Ucraina din februarie 2022, amintește AFP.
Proiectul finanțat de UE se va desfășura pe o perioadă de doi ani în Karelia de Nord, o regiune din estul Finlandei în care astfel de interferențe au fost deosebit de frecvente.
'Unele avioane nu au putut ateriza' din această cauză, a menționat Mika Saajasto.
Sursa: agerpres.ro
O rețea de 70 de hoți români specializată în furturi de metale a fost destructurată în Germania. Pagube de milioane de euro
Poliția din Germania investighează o rețea de persoane suspectate că ar fi furat cabluri de cupru, plăci de aluminiu și alte metale din șantiere, parcuri fotovoltaice și companii. Prejudiciul estimat se ridică la milioane de euro, iar cinci bărbați au fost plasați în arest preventiv, potrivit MDR, N-TV și poliției din Germania.
O navă cu 700 de containere, care se îndrepta către Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră, în zona Capului Kaliakra
O navă-container aflată în drum către Portul Constanța a fost atacată și avariată de trei drone maritime în apele Mării Negre, la o distanță de aproximativ 21 de mile marine în largul localității bulgare Șabla. Incidentul s-a produs chiar în timp ce miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia se aflau la masa discuțiilor la Sofia pentru a analiza riscurile de securitate din bazinul pontic, vestea fiind confirmată oficial de ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov.
(VIDEO) Tragedie feroviară în Spania: cel puțin 68 de morți și 80 de răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză
Cel puțin 68 de persoane au murit și alte 80 au fost rănite, dintre care 15 se află în stare foarte gravă, în urma coliziunii dintre două trenuri de mare viteză, produsă miercuri, 28 octombrie, în apropierea orașului Toledo, din Spania. Accidentul este cel mai grav de acest fel înregistrat în Europa din 2013, potrivit Reuters.