(VIDEO) Carambol nocturn în Chișinău. O mașină răsturnată, iar altele avariate
Mai multe mașini au fost avariate, dintre care una s-a răsturnat, în urma unui accident care s-a produs noaptea trecută pe strada Vasile Lupu din sectorul Buiucani al capitalei, susțin martorii oculari.
Din imaginile surprinse de către martorii oculari, care au fost publicate pe rețelele de socializare, se vede că în urma coliziunii au fost implicate aproximativ 4 vehicule.
Potrivit Poliției, apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 01:00. Conform informațiilor preliminare, un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unui automobil Audi, ar fi pierdut controlul direcției de mers în circumstanțe ce urmează a fi stabilite. Mașina a derapat pe trotuar, lovind cinci vehicule parcate, după care s-a izbit de un copac și s-a răsturnat.
Șoferului i-a fost acordat ajutor medical la fața locului, însă acesta a refuzat să fie transportat la spital.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.