(SURSE) Fiul unui ex-Ministru al Justiției, arestat pentru „afaceri” cu cocaină în Chișinău

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu procurorii sectorului Botanica, au documentat activitatea infracțională a unui grup de persoane suspectate de comercializarea cocainei pe teritoriul municipiului Chișinău.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 28 septembrie 2026, 12:02
IGP

Timp de o lună, oamenii legii au documentat activitatea a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, suspectați că ar fi pus la cale o schemă de comercializare a drogurilor de tip cocaină.

„La 25 septembrie curent, în Chișinău, ofițerii antidrog au reținut doi dintre suspecți, cu vârste de 36 și 40 de ani. În timpul perchezițiilor, asupra acestora au fost depistate și ridicate telefoane utilizate la săvârșirea infracțiunii, precum și pliculețe cu cocaină, destinate comercializării. În aceeași zi a fost reținut și cel de-al treilea suspect, cu vârsta de 20 de ani, care, potrivit informațiilor acumulate în cadrul documentării, ar fi sursa drogurilor. În urma percheziției corporale și a automobilului cu care acesta se deplasa au fost depistate și ridicate telefoane, precum și pachețele cu cocaină, care urmau să fie comercializate consumatorilor din Chișinău”, se arată într-un comunicat al IGP.

Potrivit informațiilor distribuite pe canalele de Telegram, unul dintre cei reținuți ar fi fiul unui fost ministru al Justiției. Ar fi vorba despre Drăgostin Păduraru, fiul lui Ion Păduraru, fost secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, dar și ministru al Justiție.

A activat în calitate de procuror, judecător, șef al Secției juridice a Cancelariei de stat, viceministru al Justiției. De asemenea, a fost avocat și decan al Baroului de Avocați Chișinău.

Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Procurorul de caz a solicitat instanței aplicarea arestului preventiv pentru un termen de 30 de zile. Dacă vinovăția le va fi demonstrată, persoanele riscă pedeapsa cu închisoarea de la 12 la 15 ani.

(VIDEO) Două ucrainence, reținute de IGPF pentru contrabandă cu bani, la Otaci. Sute de mii de lei și zeci de mii de dolari, aduși ilegal în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au documentat activitatea unei filiere de contrabandă cu mijloace financiare, care ar fi acționat pe direcția Ucraina-Republica Moldova. În urma unei operațiuni desfășurate în orașul Otaci, a fost contracarată introducerea ilegală în țară a 643 675 de lei moldovenești și 50 500 de dolari SUA, iar două cetățene ucrainene, suspectate de implicare în această schemă, au fost reținute pentru 72 de ore.