Croația: Percheziții ale Parchetului anticorupție și Parchetului european la sediul Ministerului de Externe

Parchetul european (Biroul Procurorului Public European, EPPO) a anunțat marți percheziții la Ministerul de Externe al Croației în cadrul unei anchete privind presupuse abuzuri în utilizarea fondurilor europene, transmit AFP și HINA.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 8 aprilie 2025, 18:51
Croația: Percheziții ale Parchetului anticorupție și Parchetului european la sediul Ministerului de Externe

Operațiunea, desfășurată împreună cu Biroul național croat de combatere a corupției și a infracționalității organizate (USKOK), vizează ''colectarea de probe'', a precizat EPPO într-un comunicat.

Această percheziție la sediul MAE de la Zagreb intervine în cadrul ''unei anchete penale privind un posibil abuz de funcție și de autoritate în interiorul ministerului'', implicând resurse ale Fondului pentru securitate internă (FSI) al Uniunii Europene și fonduri croate, conform comunicatului EPPO.

''După interogarea suspecților, EPPO va lua o decizie privind măsurile următoare'', mai menționează comunicatul.

Membră a Uniunii Europene din 2013, Croația încă luptă împotriva corupției endemice, fenomen în continuare prezent în pofida angajamentelor asumate de Zagreb la momentul aderării la blocul comunitar.

De la venirea la putere a partidului conservator Uniunea Democrată Croată (HDZ) în 2016, mai mulți miniștri au demisionat pe fondul acuzațiilor de corupție. În cel mai recent asemenea caz, ministrul sănătății Vili Beros a demisionat în noiembrie, după deschiderea de către EPPO a unei anchete pentru corupție.

Biroul Procurorului Public European (EPPO) este o instituție independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului Uniunii Europene, cum ar fi fraude transfrontaliere cu TVA de peste 10 milioane de euro.

Fiecare stat participant are un procuror european în cadrul Colegiului EPPO la Luxemburg, care este prezidat de procurorul-șef european, funcție deținută în prezent de procuroarea română Laura Codruța Kovesi. De asemenea, fiecare stat participant are cel puțin doi procurori europeni delegați, care conduc investigații în țara lor.

Sursa: agerpres.ro

O navă cu 700 de containere, care se îndrepta către Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră, în zona Capului Kaliakra

O navă-container aflată în drum către Portul Constanța a fost atacată și avariată de trei drone maritime în apele Mării Negre, la o distanță de aproximativ 21 de mile marine în largul localității bulgare Șabla. Incidentul s-a produs chiar în timp ce miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia se aflau la masa discuțiilor la Sofia pentru a analiza riscurile de securitate din bazinul pontic, vestea fiind confirmată oficial de ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov.