(VIDEO) Acoperişul unei închisori a fost smuls de vânt, în timpul unei furtuni devastatoare în Nebraska. Deţinuţii au fost relocaţi

O furtună puternică a smuls acoperișul unei închisori din Nebraska, forțând evacuarea în condiții de siguranță a celor 387 de deținuți. Momentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere ale penitenciarului.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 11 august 2025, 20:33
(VIDEO) Acoperişul unei închisori a fost smuls de vânt, în timpul unei furtuni devastatoare în Nebraska. Deţinuţii au fost relocaţi

O furtună devastatoare care a lovit statul Nebraska a provocat pagube semnificative la Penitenciarul de Stat, unde acoperișul a fost smuls și parțial distrus de rafale violente de vânt ce au atins viteze de până la aproximativ 130 km/h. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au înregistrat momentele în care structura clădirii părea să tremure puternic, ca la cutremur, iar apoi acoperișul a cedat și s-a prăbușit în fața blocurilor de celule, generând o situație de urgență.

Din fericire, niciun deținut și niciun angajat nu a fost rănit în urma incidentului, a anunțat conducerea penitenciarului.

Cei 387 de deținuți aflaţi în cele două unități afectate au fost evacuați în condiții de siguranță și mutați fie în alte secții ale închisorii, fie în alte penitenciare din apropiere. Directorul instituției, Rob Jeffreys, a subliniat că pregătirea pentru astfel de situații este o prioritate în sistemul penitenciar. De asemenea, printr-un mesaj pe reţelele de socializare, a lăudat mobilizarea rapidă și eficientă a personalului, care, în ciuda problemelor personale cauzate de furtuna care le-a afectat propriile locuinţe, a venit la serviciu pentru a asigura securitatea întregului stat Nebraska.

Repararea daunelor produse la acoperiș va dura aproximativ o lună, conform estimărilor conducerii penitenciarului.

Pe lângă pagubele de la închisoare, furtuna a avut un impact major în estul Nebraskăi, doborând copaci, avariind linii electrice și lăsând mii de locuitori fără curent electric pentru mai multe ore. Un accident tragic a avut loc atunci când un copac căzut a lovit o mașină într-un parc de stat, provocând moartea unei persoane și rănirea gravă a alteia.

Pe reţelele de socializare, oamenii au postat sute de imagini cu ceea ce părea să fie o tornadă şi cu ce a mai rămas în urma ei.

Furtunile violente nu au afectat doar Nebraska, ci s-au extins pe o suprafață vastă a centrului Statelor Unite, cu rafale puternice și inundații fulgerătoare care au afectat statele Colorado, Kansas, Iowa, Missouri, Illinois și Wisconsin.

Pe de altă parte, în timp ce o parte a SUA este afectată de furtuni, pentru peste 40 de milioane de americani în zonele sudice ale țării a fost emisă , o alertă severă de caniculă și risc de incendii.

Sursa: adevărul.ro

(VIDEO) Tensiuni tot mai mari între Donald Trump și Volodimir Zelenski. Relațiile dintre SUA și Ucraina, puse la încercare

Volodimir Zelenski, a declarat pentru CNN joi, 22 octombrie 2026, că tensiunile recente cu administrația Trump nu reprezintă o problemă personală, dar a avertizat că orice apropiere de Vladimir Putin ar putea „să-l facă mai puternic”. „Atitudinea mea față de Putin este foarte clară. Cred că, dacă ridicăm sancțiunile, îl vom face mai puternic. Nu este ceva personal între mine și președintele Trump și, desigur, sunt împotriva oricărei ridicări a sancțiunilor”, a spus liderul ucrainean.

Criză majoră de securitate pe internet: inteligența artificială a descoperit vulnerabilități care amenință milioane de site-uri

Site-urile guvernamentale din Europa şi din alte părţi ale lumii au fost puse offline miercuri, după ce dezvăluirea unor vulnerabilităţi critice într-un limbaj de programare utilizat pe scară largă, descoperite cu ajutorul inteligenţei artificiale (IA), i-a determinat pe operatorii de site-uri din întreaga lume să se grăbească să-şi protejeze sistemele, relatează Reuters.