UPDATE // (VIDEO) Doi tineri s-au bușit cu motocicleta într-o mașină a poliției, la Sîngerei. Sunt victime

Doi tineri au ajuns la spital, după ce motocicleta cu care se deplasau s-a izbit într-o autospecială a MAI. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:00, pe o stradă din localitatea Mărinești din raionul Sîngerei, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 22 iunie 2026, 08:28
(VIDEO) Doi tineri s-au bușit cu motocicleta într-o mașină a poliției, la Sîngerei. Sunt victime

UPDATE // Inspectoratul General al Poliției a confirmat cazul: 

„La scurt timp după producerea accidentului, un grup de persoane, acționând din intenții huliganice, a deteriorat mașina poliției. Pe lângă documentarea accidentului rutier, pe caz a fost inițiat un proces pentru huliganism”.


Știrea Inițială

Potrivit datelor preliminare, ar fi vorba despre un tânăr de 19 ani care conducea o motocicletă de model PEDA și care avea ca pasager un tânăr de 25 de ani.

În circumstanțe încă necunoscute de anchetă, acesta ar fi intrat cu motocicleta în partea frontală a unui automobil de marca Dacia Duster, MAI 1131, al Insepctoratului de Poliției Sîngerei, care în acel moment  s-ar fi deplasat cu girofarul conectat la o solicitare în localitatea Octeabriscoe, din același raion.

În urma impactului, ambele unități de transport au fost grav avariate, iar cei doi tineri de pe motocicletă s-ar fi ales cu mai multe traumatisme și au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Motociclistul a fost dus în secția de traumatologie fiind diagnosticat cu o fractură a antebrațului stâng, inclusiv multiple excoriații în reagiunea capului, iar pasagerul său s-a ales cu comoție cerebrală și o plagă contuză la nivelul capului, fiind internat în Secția neurochirurgie a spitalului raional.

Totodată, testul cu Drager-ul a arătat că  motociclistul avea o concetrație 0,18 mg/l de alcool în aerul expirat.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

(VIDEO) 15 persoane reținute în urma unor percheziții într-un call-centru suspectat de escrocherii cu investiții online

Angajații Direcției de Poliție Chișinău, în comun cu polițiștii și procurorii sectorului Buiucani, au desfășurat, ieri, percheziții la douǎ call centre suspectate de implicare într-o schemă de escrocherii cu investiții online. Acțiunile au fost realizate cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”. În urma perchezițiilor, 15 persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 59 de ani, au fost reținute pentru 72 de ore.

„Ofițeri SIS” de ocazie au dat un tun de aproape 200 000 de lei în Chișinău. Victima „acuzată” de susținerea teroriștilor

Un bărbat de 64 de ani din Chișinău a rămas fără 160 000 de lei după ce a fost înșelat de persoane care s-au prezentat drept angajați ai Poliției și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Victima a transmis banii prin intermediul unui curier, după ce a fost intimidată cu acuzații false privind presupusa susținere a unei grupări teroriste.

(VIDEO) Caz de „spionaj” la Chișinău? Ins reținut de SIS și PCCOCS pentru că ar fi cules neautorizat informații, în detrimentul securității naționale

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS), investighează activitatea unei persoane bănuite că ar fi acționat în interesul și la indicațiile reprezentanților unui serviciu special străin și a structurilor de securitate neconstituționale din regiunea transnistreană, în scopul culegerii neautorizate de informații, în detrimentul securității naționale a Republicii Moldova.