Sentință pentru un șofer prins beat criță la volan și fără permis auto, la Ialoveni. Este căutat de polițiști

Un bărbat pedepsit cu șase luni de închisoare, după ce a fost prins beat la volan și fără permis de conducere. Inculpatul a fost găsit vinovat, nefiind prezent la judecată.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 18 septembrie 2024, 14:18
INSP

Bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost condamnat la șase luni de închisoare, cu executare într-un penitenciar semiînchis.

Totul a avut loc pe 30 iulie 2023 în satul Horăști, raionul Ialoveni. După ce a fost oprit de poliție, bărbatul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul arăta că șoferul era beat criță. Ulterior, oamenii legii au stabilit că el nu deținea permis de conducere.

Sentința a fost emisă în lipsa inculpatului, care se eschiva de la ședințele de judecată. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău.

Bărbatul a fost anunțat în căutare pentru a fi plasat în arest preventiv. 

Noua grilă de salarizare a judecătorilor, contestată de CSM. Ce modificări sunt cerute

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cere revizuirea prevederilor care vizează judecătorii și personalul sistemului judecătoresc din proiectului noii legi a salarizării în sectorul public, constatând că formula propusă accentuează degradarea poziției salariale a judecătorului în raport cu responsabilitatea funcției și riscă să adâncească deficitul de judecători, prin diminuarea atractivității profesiei și a capacității sistemului de a recruta și menține personal calificat.

Fost deputat, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a Blocului „Victorie”

Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a unui fost deputat, acuzat de finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani. Potrivit procurorilor, acesta ar fi activat neoficial în interesul formațiunilor politice care fac parte din Blocul „Victorie/Победа". Conform datelor publicate pe Portalul Național al Instanțelor de Judecată, este vorba despre fostul deputat Viorel Melnic.

Evaluarea lui Ion Bulhac ajunge la Curtea Constituțională: CSJ a sesizat CC, după ce judecătorul a cerut examinarea constituționalității a trei sintagme

Curtea Supremă de Justiție a admis cererea judecătorului Ion Bulhac și a sesizat Curtea Constituțională privind trei prevederi din legea evaluării externe. Demersul vine în dosarul în care Comisia Vetting contestă decizia CSM prin care Bulhac a fost declarat promovat, după ce Comisia a stabilit de două ori că magistratul nu a trecut evaluarea.