Bărbat condamnat la 6 ani de închisoare pentru furtul a peste 30 de mii de euro de la foștii socri
La 05 aprilie 2023, a fost pronunțat dispozitivul sentinței Judecătoriei Cimișlia, pe o cauză penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Cimișlia. Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 42 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de furt (art. 186 alin.(4) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, anterior condamnat pentru diferite infracțiuni (preponderent sustrageri), în perioada lunii ianuarie 2022, în scopul sustragerii bunurilor ce nu îi aparțin, intenționat, pe timp de noapte, s-a deplasat la domiciliul foștilor săi socri, amplasat într-un sat din raionul Cimișlia, unde prin pătrundere, a sustras 33 400 euro și 60 000 lei.
Profitând de faptul că știa amplasarea camerelor din casă, și cunoștea de la copilul său, care din întâmplare a văzut unde ținea bunica sa banii, locul păstrării acestora, a reușit să sustragă mijloacele bănești menționate.
Urmărirea penală a fost finalizată, iar cauza penală a fost remisă spre examinare în instanța de judecată în luna noiembrie 2022. Ședințele s-au desfășurat în lipsa inculpatului, care s-a sustras de la prezentarea în instanță.
Menționăm că instanța de judecată a mai dispus admiterea acțiunii civile înaintate de partea vătămată și civilă, cu privire la încasarea prejudiciului material cauzat prin infracțiune în sumă de 33 400 euro și 60 000 lei, și a cheltuielilor judiciare în sumă de 6000 lei.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Comrat.
ANI a constatat o avere nejustificată de peste 871.000 de lei la directoarea Centrului „Speranța”
ANI a constatat o avere nejustificată de 871 de mii de lei la directoarea Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă. Potrivit actului de constatare emis, suma rezultă din diferențele stabilite pentru anii 2019 și 2025.
Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile
Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.