Italia, în mijlocul unui scandal de spionaj. „Unul dintre cele mai grave atacuri la adresa statului de drept din Europa”
Un scandal de proporții zguduie Italia, după ce au fost dezvăluite cazuri de supraveghere ilegală a jurnaliștilor, activiștilor și ONG-urilor cu ajutorul unui software spion fabricat în Israel. Dezvăluirile au declanșat reacții politice puternice, cu toate că guvernul italian neagă acuzațiile, conform Euractiv.
Software israelian folosit pentru spionaj
Scandalul, numit „Cazul Paragon”, a ieșit la iveală după ce directorul Fanpage, Francesco Cancellato, și șeful misiunii Mediterranea Saving Humans, Luca Casarini, au primit avertismente de la Meta că dispozitivele lor au fost compromise de „o operațiune de spyware la nivel înalt, folosind unul dintre cele mai sofisticate instrumente de supraveghere disponibile”.
Software-ul în cauză, Graphite, aparține companiei israeliene Paragon Solutions, care susține că își vinde tehnologia doar „unui grup select de democrații globale, în primul rând Statelor Unite și aliaților săi”.
Cu toate acestea, potrivit publicației Haaretz, clienții italieni ai Paragon includ „două entități separate: o agenție de aplicare a legii și o organizație de informații”.
Guvernul italian neagă acuzațiile
La început, autoritățile italiene au negat utilizarea software-ului pentru monitorizarea jurnaliștilor.
Ministrul Relațiilor Parlamentare, Luca Ciriani, a declarat că „niciun contract nu a fost reziliat în ultimele zile. Toate sistemele rămân pe deplin operaționale împotriva celor care amenință securitatea națională”.
Însă, la doar câteva zile după această declarație, agenția de știri Ansa a dezvăluit că Italia a suspendat contractul cu Paragon Solutions în așteptarea unei anchete a Comisiei parlamentare de supraveghere a informațiilor (COPASIR) și a Agenției Naționale de Securitate Cibernetică.
Europarlamentarul Sandro Ruotolo a criticat lipsa de transparență a guvernului: „Miercuri, guvernul a spus un lucru; până vineri, scria altul. În primul rând, au negat orice suspendare, apoi au suspendat programul spyware.”
Reacții la nivel european: se cere o anchetă UE
Scandalul a ajuns și la Parlamentul European.
„Acesta este unul dintre cele mai grave atacuri la adresa statului de drept din Europa”, a declarat Sandro Ruotolo, un europarlamentar al Partidului Democrat (S&D).
Sandro Ruotolo și mai mulți europarlamentari ai opoziției au trimis o scrisoare președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, cerând o comisie de anchetă la nivelul UE.
„Vrem să știm ce țări și-au spionat ilegal propriii cetățeni, de ce și cum îi putem proteja pe cetățenii europeni”, a transmis Ruotolo pentru Euractiv.
Comisarul european pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, Henna Virkkunen, urmează să participe la o audiere în cadrul Comisiei pentru Libertăți Civile (LIBE) a PE, unde va fi discutat acest caz.
Cu toate acestea, UE rămâne impasibilă. Purtătorul de cuvânt al Comisiei susține că autoritățile naționale sunt responsabile de investigarea unor astfel de cazuri, nu executivul UE.
Pe 6 februarie, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Markus Lammert, le-a declarat reporterilor că autoritățile naționale vor fi responsabile pentru investigarea unor astfel de acuzații și nu executivul UE, menționând totuși că, în general, „orice încercare de a accesa ilegal datele cetățenilor, inclusiv ale jurnaliştilor și adversarilor politici, este inacceptabilă, dacă se dovedeşte”.
Un atac la statul de drept
David Yambio, purtătorul de cuvânt al refugiaților din Libia, a fost și el vizat de atacurile spyware. El avertizează că acest scandal reprezintă „o cădere uriașă a statului de drept”.
„Începe cu mine ca un migrant care nu are voce, nu are niciun temei legal pentru a se împotrivi. Dar apoi se trece la salvamontiştii italieni, apoi la jurnalişti. Mâine ar putea fi un judecător, apoi altcineva”, a spus Yambio.
Ancheta este în desfășurare, rămâne de văzut care vor fi consecințele acestui scandal la nivel național și european.
Sursa: libertatea.ro
Trei soldați riscă 6 ani de închisoare și amendă de 120.000 de euro pentru bătaia dată unui tânăr care a avut nevoie de 417 zile ca să se recupereze
Patru bărbați, dintre care trei sunt soldați și doi frați, riscă până la șase ani de închisoare și o amendă de 120.000 de euro după ce au bătut un tânăr de 20 de ani într-o discotecă din centrul orașului Pamplona, în septembrie 2023. Incidentul, declanșat de o dispută banală, a lăsat victimei răni grave și sechele.
Cel mai vechi „prieten mafiot” al lui Putin a fost arestat în Rusia. Cine e Ilya Traber și de ce se tem alți oligarhi: „Știe prea multe despre Putin”
O mișcare tectonică a avut loc în interiorul elitei de la Moscova și Sankt Petersburg săptămâna trecută, când Serviciul Federal de Securitate (FSB) l-a reținut și plasat în arest pe Ilia Traber, un influent magnat portuar în vârstă de 75 de ani. Cunoscut în lumea interlopă și a afacerilor sub porecla „Anticarul”, Traber este considerat unul dintre ultimii piloni intangibili ai anilor ’90, având legături directe și extrem de vechi cu președintele Vladimir Putin.
(VIDEO) Un Lamborghini Aventador SVJ de peste 500.000 de euro a luat foc în timp ce era alimentat, la o benzinărie din Elveția: „Dezastru total”
Un supercar Lamborghini Aventador SVJ a fost complet distrus după ce a luat foc în timp ce era alimentat cu combustibil, într-o benzinărie din Oberarth, Elveția. Șoferul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a suferit arsuri grave și a fost transportat cu elicopterul la spital.