Șoferița care a tamponat mortal o femeie din Fălești, după care a părăsit locul accidentului rutier, a fost condamnată
La 28 martie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Fălești.
Astfel, potrivit sentinței, o tânără în vârstă de 21 de ani, a fost recunoscută vinovată de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane, săvârșită în stare de ebrietate (art. 264 alin.(4) din Codul penal) și de părăsirea locului accidentului rutier (art.266 din Codul penal) stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani.
Acuzatorii de stat consideră pedeapsa aplicată de instanța de judecată ca fiind prea blândă și o vor ataca la Curtea de Apel Bălți.
Reamintim că, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpata, la data de 23 septembrie 2022, în jurul orelor 03:20, fără a deţine permis de conducere, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică, deplasându-se pe traseul M-5 „Chişinău-Bălţi-Criva”, cu o viteză excesivă, cu direcţia de deplasare spre mun. Chişinău, dând dovadă de sine încredere exagerată şi conducând automobilul neadecvat din cauza stării de ebrietate alcoolice, a tamponat cu partea dreaptă lateral din faţă a automobilului condus, pietonul, care s-a dovedit a fi o femeie de 50 de ani, locuitoare a unui sat din raionul Fălești, care se deplasa pe acostamentul din partea dreaptă al traseului în aceeaşi direcţie de mers, inculpata părăsind locul accidentului.
Urmare a tamponării, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale incompatibile cu viața, care au dus la deces.
Inculpata și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
ANI a constatat o avere nejustificată de peste 871.000 de lei la directoarea Centrului „Speranța”
ANI a constatat o avere nejustificată de 871 de mii de lei la directoarea Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă. Potrivit actului de constatare emis, suma rezultă din diferențele stabilite pentru anii 2019 și 2025.
Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile
Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.