Rata sărăciei în teritoriile palestiniene se va apropia de 75% în acest an
Rata sărăciei din teritoriile palestiniene aproape că se va dubla în acest an, ajungând la 74,3%, după mai mult de un an de război în Gaza, potrivit unei evaluări a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) publicate marţi, citată de AFP.
"Consecinţele imediate ale războiului, nu numai în ceea ce priveşte distrugerea infrastructurii, ci şi în ceea ce priveşte sărăcia şi pierderea mijloacelor de subzistenţă, sunt enorme", a declarat pentru France Presse administratorul PNUD, Achim Steiner.
"Din această evaluare socio-economică reiese clar că nivelul de distrugere a dat statul Palestina înapoi pe calea dezvoltării cu câţiva ani, dacă nu chiar cu câteva decenii", a adăugat responsabilul ONU.
Potrivit Naţiunilor Unite, rata sărăciei în teritoriile palestiniene ocupate (Fâşia Gaza şi Cisiordania) este de aşteptat să ajungă la 74,3% în 2024, faţă de 38,8% la sfârşitul lui 2023, numărul total al celor săraci ridicându-se astfel la 4,1 milioane, între care 2,61 milioane noi.
"Este pe cale să se producă o gravă criză de dezvoltare, o criză care pune în pericol viitorul palestinienilor pentru generaţiile următoare", a subliniat Steiner într-un comunicat.
Evaluarea Naţiunilor Unite indică faptul că, chiar şi dacă ajutorul umanitar ar veni în fiecare an, economia (palestiniană) nu va reveni la nivelul de dinaintea crizei mai devreme de un deceniu sau mai mult, a notat acesta.
Studiul a mai arătat că şomajul ar putea creşte la 49,9% în acest an în teritoriile palestiniene şi că produsul intern brut (PIB) în acest an va fi cu 35,1% mai mic decât ar fi fost în lipsa războiului din Gaza.
42 de milioane de tone de moloz
Potrivit PNUD, economia palestiniană va avea nevoie - dincolo de ajutorul umanitar - de un plan real de reconstrucţie şi redresare economică, precum şi de ridicarea restricţiilor economice israeliene, pentru a se redresa.
"Nu este vorba doar de o încetare a focului, ci şi de crearea condiţiilor macroeconomice care să permită întoarcerea finanţării" în teritoriile palestiniene, a punctat Steiner pentru AFP.
Studiul estimează între altele că războiul din Fâşia Gaza a generat 42 de milioane de tone de moloz, în condiţiile în care teritoriul Gazei este supus unor bombardamente intense şi lupte violente de la debutul războiului Israelului împotriva Hamas.
Aceste resturi prezintă riscuri semnificative pentru sănătatea umană şi pentru ecosistem, avertizează ONU, care subliniază că trebuie respectate protocoalele adecvate atunci când se manipulează rămăşiţe umane îngropate sub moloz, muniţii neexplodate şi substanţe periculoase.
Panourile solare distruse reprezintă, de asemenea, un pericol pentru populaţie şi mediu, deoarece eliberează plumb şi alte metale grele.
Războiul din Gaza a fost declanşat de atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie 2023. Acest atac a dus la moartea a 1206 de persoane în Israel, majoritatea civili, potrivit unei numărători a AFP bazate pe date oficiale israeliene, incluzându-i pe ostaticii ucişi sau morţi în captivitate. Cel puţin 42.600 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi în ofensiva israeliană din Gaza lansată în ripostă, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas.
Sursa: agerpres.ro
China are cel mai rapid supercomputer din lume, depășind cele mai puternice sisteme din SUA, Germania sau Japonia
China a detronat Statele Unite în clasamentul supercomputingului mondial, potrivit Live Science. Sistemul LineShine, instalat la Centrul Național de Supercomputing din Shenzhen, a devenit cel mai puternic supercomputer din lume, conform celei de-a 67-a ediții a clasamentului TOP500, publicată în 2026.
(VIDEO) Un bărbat şi o femeie desfăşoară o banderolă în vârful Empire State Building înainte să fie arestaţi. ”Atunci când puterea iubirii va triumfa asupra iubirii de putere, lumea va cunoaşte pacea”.
Două persoane au escaladat miercuri vârful antenei de deasupra Empire State Building, la New York, după care au fost arestate, anunţă poliţia, relatează AFP.
(VIDEO) Forţele aeriene ucrainene afirmă că Rusia a lansat 570 de atacuri aeriene. Zelenski anunţă 13 morţi şi peste 90 de răniţi la Kiev
Rusia a lansat asupra Ucrainei în cursul nopţii 74 de rachete şi 496 de drone, au declarat joi forţele aeriene ucrainene, precizând că au doborât sau neutralizat 48 de rachete şi 476 de drone, însă 25 de rachete balistice şi 12 drone au lovit 33 de locaţii în toată ţara, în cel mai amplu atac de la mijlocul lunii iunie, relatează Reuters.