UE își suspendă, până la 14 iulie, contramăsurile împotriva taxelor vamale nejustificate anunțate de SUA
Uniunea Europeană și-a suspendat luni, până la 14 iulie, contramăsurile referitoare la taxele vamale nejustificate anunțate de SUA, măsura Bruxellesului fiind motivată de dorința de a oferi timp suficient pentru negocierile cu Washingtonul, indică un comunicat difuzat luni pe website-ul Comisiei Europene.
Suspendarea a fost anunțată prima dată săptămâna trecută de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Decizia, care amână cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale decise asupra importurilor din SUA, a fost luată ca răspuns la amânarea de către SUA de asemenea cu 90 de zile a taxelor vamale suplimentare care depășesc nivelul taxei vamale de bază de 10% percepute asupra produselor importate de Statele Unite.
În total, contramăsurile UE suspendate acoperă exporturi americane în valoare de 21 de miliarde de euro.
Ca parte a demersurilor UE pentru a găsi o soluție negociată, comisarul european pentru comerț și securitate economică, relații interinstituționale și transparență Maros Sefcovic se află luni la Washington pentru a avea cu oficialități americane discuții exploratorii în vederea găsirii unei soluții negociate.
'Dorim să dăm o șansă negocierilor', a afirmat săptămâna trecută Ursula von der Leyen. 'Dar dacă negocierile nu se vor dovedi satisfăcătoare, contramăsurile UE vor intra în vigoare', a adăugat ea.
În plus față de aceste contramăsuri, acum suspendate, împotriva taxelor vamale americane de 25% asupra importurilor de oțel și aluminiu, continuă pregătirile pentru contramăsuri suplimentare ale UE.
La 10 februarie, SUA au anunțat că vor impune taxe vamale de 25% asupra importurilor de oțel, aluminiu și produselor derivate. Președinta CE Ursula von der Leyen a avertizat la scurt timp că asemenea taxe sunt 'rele pentru companii și mai rele pentru consumatori'' și că ele vor fi urmate de un răspuns european ferm și proporțional. Taxele americane au fost impuse în 12 martie.
Ca răspuns, UE a anunțat un plan rapid și proporțional de a impune contramăsuri asupra exporturilor de bunuri americane, dar a declarat constant că preferă găsirea unei bune soluții negociate cu Washingtonul.
În 9 aprilie, statele membre UE au votat în favoarea propunerii Comisiei Europene. După câteva ore, SUA au anunțat suspendarea pentru 90 de zile a taxelor vamale suplimentare, adică cele care depășesc plafonul de bază de 10%, cu excepția celor aplicate Chinei. În urma acestui ultim anunț, Comisia Europeană a decis la rândul ei să suspende taxele vamale convenite de statele UE ca represalii față de taxele vamale de 25% impuse luna trecută de SUA pentru importurile de oțel, aluminiu, vehicule și componente ale industriei auto.
Sursa: agerpres.ro
O rețea de 70 de hoți români specializată în furturi de metale a fost destructurată în Germania. Pagube de milioane de euro
Poliția din Germania investighează o rețea de persoane suspectate că ar fi furat cabluri de cupru, plăci de aluminiu și alte metale din șantiere, parcuri fotovoltaice și companii. Prejudiciul estimat se ridică la milioane de euro, iar cinci bărbați au fost plasați în arest preventiv, potrivit MDR, N-TV și poliției din Germania.
O navă cu 700 de containere, care se îndrepta către Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră, în zona Capului Kaliakra
O navă-container aflată în drum către Portul Constanța a fost atacată și avariată de trei drone maritime în apele Mării Negre, la o distanță de aproximativ 21 de mile marine în largul localității bulgare Șabla. Incidentul s-a produs chiar în timp ce miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia se aflau la masa discuțiilor la Sofia pentru a analiza riscurile de securitate din bazinul pontic, vestea fiind confirmată oficial de ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov.
(VIDEO) Tragedie feroviară în Spania: cel puțin 68 de morți și 80 de răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză
Cel puțin 68 de persoane au murit și alte 80 au fost rănite, dintre care 15 se află în stare foarte gravă, în urma coliziunii dintre două trenuri de mare viteză, produsă miercuri, 28 octombrie, în apropierea orașului Toledo, din Spania. Accidentul este cel mai grav de acest fel înregistrat în Europa din 2013, potrivit Reuters.