Șoferul președintelui ceh, în stare de ebrietate la volanul vehiculul oficial, s-a izbit într-o casă în apropierea graniței cu Polonia
Ofițerul din unitatea de protecție prezidențială a avut, pe 8 februarie, un accident de circulație cu vehiculul oficial în Česká Čermná, regiunea Hradec Kralove, nord-estul țării. Președintele ceh Petr Pavel (63 de ani) și soția au o cabană în zonă, dar nu se aflau în mașină. Inspectoratul General al Forțelor de Securitate (GIBS) investighează accidentul. Agentul, șofer și bodyguard al lui Pavel, era influența băuturilor alcoolice, relatează Blesk.
Accidentul din satul aflat în apropierea graniței cu Polonia a avut loc sâmbătă, 8 februarie. Șoferul a intrat într-o casă. Nu au fost înregistrate victime.
„Am preluat accidentul de circulație în care a fost implicat un ofițer de poliție și îl investigăm”, a confirmat purtătorul de cuvânt al GIBS, Ivana Nguyenová, pentru Blesk.
Agentul serviciului de protecție al președintelui era sub influența alcoolului, a precizat purtătorul de cuvânt al prezidiului de poliție, Ondřej Moravčík. „A avut loc un accident de circulație în care a fost implicat un vehicul oficial civil al Unității de Protecție Prezidențiale.
Deoarece testul de respirație al șoferului a dezvăluit prezența alcoolului, cazul a fost înaintat către GIBS”, a completat Moravčík. Într-un astfel de caz, accidentul rutier este considerat infracțiune și se declanșează controlul.
„Putem confirma că vehiculul nu îndeplinea sarcini legate de transportul direct al unei persoane protejate sau escorta acesteia, iar acțiunile șoferului fac și obiectul unei investigații a Biroului de Control Intern al Prezidiului de Poliție”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Departamentul pentru Protecția Președintelui Republicii Cehe a fost înființat la 1 aprilie 2002 și se ocupă de securitatea șefului statului ceh.
sursa: libertatea.ro
Netanyahu pierde majoritatea parlamentară în Israel. Rezultatele alegerilor deschid calea unor negocieri dificile pentru formarea noului guvern
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și aliații săi au pierdut majoritatea în Parlament, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor legislative desfășurate pe 27 octombrie, relatează Associated Press.
Una dintre cele mai mari rafinării din Rusia, în flăcări, după un atac ucrainean cu drone
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de 29 spre 30 octombrie la rafinăria de petrol Novokuibîșevsk din regiunea rusă Samara, în urma unui atac aerian coordonat cu drone kamikaze ucrainene, relatează The Kyiv Independent.
Una dintre ultimele publicații independente din Rusia se închide definitiv, după decenii de activitate: „Societatea rusă este distrusă sistematic”
Publicația independentă rusă Novaya Gazeta a anunțat că își va înceta definitiv activitatea în noiembrie 2026, invocând presiunile tot mai intense exercitate de autoritățile ruse, pierderea sediului redacției și blocarea surselor de finanțare, relatează The Guardian.