„Frații în veci vor fi frați”. Ministrul român al Energiei despre ajutorul oferit R.Moldova

Republica Moldova beneficiază de exporturi de energie electrică și gaze naturale din România, pe baze comerciale, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Aceste livrări sunt realizate după acoperirea nevoilor interne ale României.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 2 ianuarie 2025, 08:10
Energie electrică

Criza energetică a fost amplificată de oprirea livrării gazului rusesc către centrala de la Cuciurgan, ceea ce a lăsat Moldova cu un deficit de 600 MW. România a intervenit cu livrări de 100 MW de la NuclearElectrica, iar alte cantități sunt în curs de negociere. Capacitatea totală de export energetic către Moldova este de 430 MW, iar un mecanism european a extins această capacitate la 600 MW, scrie IPN. În privința gazelor naturale, Moldova dispune de stocuri suficiente, inclusiv rezerve comerciale și de urgență stocate în România. Interconectorul Iași-Ungheni poate livra zilnic până la 6,1 milioane m³ de gaz, suficient pentru a acoperi consumul Republicii Moldova chiar și în timpul iernii. Burduja a reafirmat sprijinul României pentru Moldova, subliniind că acest ajutor respectă cadrul legal și este limitat de resursele disponibile. „Frații în veci vor fi frați. Menirea noastră este să fim împreună”, a concluzionat ministrul. Pentru a combate propaganda toxică, ministrul Energiei precizează următoarele: 1. Exporturile de energie electrică și gaze naturale se fac din România în Republica Moldova pe baze comerciale, în condițiile legii. 2. Sprijinul pe care îl acordăm este numai în limita volumelor disponibile după acoperirea nevoilor noastre proprii. 3. Da, consider că avem o datorie morală sa fim alături de frații noștri de peste Prut cu tot ceea ce este posibil.

Ministra Catlabuga temperează așteptările fermierilor – Nicio decizie privind plățile directe și politicile fiscale nu a fost încă aprobată

Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că autoritățile continuă consultările cu reprezentanții sectorului agricol și a precizat că solicitările privind introducerea plăților directe per hectar, restituirea integrală a accizelor la motorină și modificările fiscale pentru agricultori sunt încă în faza de analiză.

Guvernul pregătește rectificarea bugetului – Creșterea economică încetinește, iar unele cheltuieli ar putea fi reduse

Ministerul Finanțelor analizează posibilitatea ajustării cheltuielilor bugetare în contextul încetinirii creșterii economice și al impactului generat de criza petrolieră asupra economiei naționale. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a precizat că autoritățile se află în proces de revizuire a execuției bugetare și pregătesc o rectificare a bugetului de stat.