Cadavrele a doi bărbați, găsite spânzurate în amiaza zilei, la Hîncești și Telenești
Cadavrele a doi bărbați au fost găsite spânzurate în amiaza zilei în raioanele Hîncești și Telenești.
Primul caz a avut loc în jurul orei 11:50, pe strada Păcii din municipiul Hîncești, după ce o persoană a depistat cadavrul spânzurat al unui tânăr în vârstă de 35 de ani.
Cel de-al doilea caz a fost înregistrat câteva minute mai târziu, în localitatea Tîșiței, din raionul Telenești. O persoană a alertat poliția despre faptul că și-a găsit fratele, un bărbat în vârstă de 40 de ani, spânzurat în propria gospodărie.
În ambele cazuri medicii legiști veniți la fața locului nu au depistat semne de moarte violentă pe suprafața celor două cadavre.
Oamenii legii presupun că cei doi bărbați și-ar fi pus capăt zilelor, iar motivele pentru care au recurs la aceste gesturi disperate urmează a fi stabilite în cadrul proceselor penale inițiate.
Propaganda rusă ajunge în școlile din Transnistria. Manuale care justifică invazia Ucrainei, pregătite pentru elevi
Elevii care studiază în limba ucraineană în regiunea transnistreană urmează să învețe istoria din manuale rusești care reproduc propaganda Kremlinului despre războiul împotriva Ucrainei. Promo-LEX semnalează această evoluție în cel de-al treilea raport de monitorizare a situației drepturilor omului în regiunea transnistreană pentru anul 2026. Introducerea acestor manuale reprezintă o nouă inițiativă de rusificare și politizare a educației din teritoriul temporar ocupat al Republicii Moldova.
Escrocherie de peste 70.000 de lei la Briceni: o femeie a luat un credit și și-a amanetat bijuteriile pentru a trimite bani infractorilor
O femeie de 50 de ani din Briceni a devenit victima unei escrocherii telefonice, după ce persoane necunoscute au indus-o în eroare și au determinat-o să transfere 70.700 de lei de pe cardul bancar.
Serviciul de Protecție și Pază de Stat are un nou director adjunct. Maia Sandu a semnat decretul de numire
Vadim Șchiopu a fost numit în funcția de director adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS). Decretul a fost semnat astăzi, 26 octombrie, de președinta Maia Sandu.