(DOC) Scrisoarea unui investitor către Maia Sandu: „Este o justiție de clan, iar statul nu a recuperat niciun leu din frauda bancară”
Mihail Stratan, președintele Asociației Patronale „ECOENERGETICA” și fondator al companiei Sarco Engineering S.R.L., a lansat un apel public adresat președintelui Republicii Moldova, acuzând un caz grav de blocare instituțională a unei investiții strategice în domeniul energetic și complicități care periclitează eforturile de recuperare a prejudiciilor din frauda bancară.

„Este vorba despre o situație revoltătoare care nu doar că subminează eforturile de combatere a corupției și de redresare a încrederii în stat, dar compromite grav și procesul de recuperare a banilor din ‘Frauda Bancară’ – o pată neagră atât pe imaginea țării noastre, cât și o povară considerabilă pusă pe umerii cetățenilor”, avertizează Stratan în scrisoarea oficială adresată șefei statului.
Investitorul acuză „complicitate între instituții publice, sabotaj judiciar și protecția fățișă a intereselor unei grupări obscure – așa-numitul Clan Melnic”, care ar controla Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Bălți și ar acționa pentru a deturna un bun imobiliar achiziționat legal de Sarco Engineering în cadrul unei licitații publice organizate de lichidatorul Băncii Sociale.
Potrivit documentelor prezentate, Sarco Engineering a achitat integral, în 2021, suma de 12,12 milioane de lei pentru un complex imobiliar la Bălți, adjudecat în cadrul celei de-a 26-a licitații publice. Deși jumătate din sumă (6 milioane de lei) ar fi trebuit să fie direcționată către bugetul de stat pentru recuperarea prejudiciului din frauda bancară, tranzacția nu a fost finalizată nici până în prezent.
„Lichidatorul refuză să semneze actul de predare-primire, nu permite înregistrarea dreptului de proprietate și nu distribuie fondurile către stat. Banii stau blocați într-un cont bancar de patru ani, iar statul nu a recuperat niciun leu”, afirmă Stratan.
Autorul apelului îl acuză direct pe vicepreședintele Judecătoriei Bălți, Valeriu Pădurari, de emiterea unor „decizii abuzive și complet ilegale”, menționând că acesta este vizat în mai multe anchete jurnalistice și ar fi „protejatul CSM”.
„Toate cele 16 hotărâri emise de judecătorul Pădurari în privința societății Sarco Engineering S.R.L. au fost în defavoarea noastră. Unele au fost deja anulate în apel, iar altele sunt în curs de revizuire. Este o justiție de clan, iar statul asistă pasiv sau devine părtaș”, se menționează în apel.
Bunul imobiliar vizat urma să fie transformat într-o stație de cogenerare de înaltă eficiență, cu o capacitate de 30 MW, care ar fi contribuit la echilibrarea sistemului energetic național, economii de peste 300 milioane de lei la facturile consumatorilor și crearea de locuri de muncă în nordul țării. Acum, întregul proiect este blocat.
„Este inadmisibil ca într-o republică ce se declară angajată în lupta împotriva corupției, proprietarul unui bun procurat la o licitație publică să fie expropriat prin complicități judiciare și administrative”, mai scrie Stratan.
„Vă rog să solicitați o anchetă imparțială, riguroasă și publică privind acțiunile lichidatorului, procesul de faliment fictiv, tergiversările administrative și complicitățile care compromit acest dosar”, solicită semnatarul apelului, adăugând că în lipsa unei reacții, cazul va fi dus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
„Este momentul ca statul să arate că nu tolerează manipulările și nu abandonează investitorii de bună credință”, se încheie scrisoarea transmisă Președinției.
Un bărbat țintuit la pat, salvat de pompieri dintr-un incendiu
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Ocnița, care era țintuit la pat, a fost salvat de pompieri dintr-un incendiu.
Testele pentru examenele de absolvire nu se vând. MEC anunță poliția despre escrocherie
Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare s-au autosesizat în legătură cu informațiile apărute recent în spațiul online, care vizează presupuse servicii de vânzare a testelor pentru examenele naționale de absolvire. Autoritățile condamnă ferm orice practici care încalcă principiile de integritate în procesul de evaluare a elevilor.
Subvenții de 208 milioane de lei pentru agricultori, în aprilie
În luna aprilie, au fost autorizate spre plată 208,7 milioane de lei, surse ce sunt orientate către agricultori, pe diferite mecanisme de subvenționare. Cei mai mulți bani, circa 86 de milioane de lei, reprezintă plăți post-investiționale, pentru care au fost 219 cereri de subvenționare.
Comentarii facebook