(FOTO) Grav accident, soldat cu doi morți, la Cahul
Două persoane au murit, după ce mașina cu care se deplasau s-a izbit într-un copac. Tragedia a avut loc în această dimineață în satul Colibași, raionul Cahul.
Din cercetările preliminare efectuate la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 57 de ani, domiciliat în satul Colibași, conducând o Dacia și având ca pasageră o femeie de 51 de ani, ar fi pierdut controlul volanului în timp ce se deplasa pe traseul din apropierea localității și s-a tamponat într-un copac.
În urma impactului, atât șoferul, cât și pasagera au decedat pe loc, până la sosirea ambulanței.
Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.
Ceartă la cuțite între copii de 13-14 ani, la o școală din Chișinău. Unul a ajuns la spital
Un copil a ajuns la spital, după ce a fost rănit cu cuțitul, în urma unui conflict produs astăzi într-un liceu din Chișinău.
(VIDEO) Momentul în care un motociclist din Ucraina se refugiază clandestin în R.Moldova
O traversare ilegală a frontierei de stat, din Ucraina în Republica Moldova, a fost contracarată prin intervenția promptă a polițiștilor de frontieră din cadrul Direcției regionale Est. Un motociclist care a trecut frontiera printr-un loc neautorizat a fost depistat și reținut în scurt timp.
Chișinăuian luat la puricat de CNA. 7500 de euro pentru mușamalizarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate
Centrul Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează percheziții la un bărbat din Chișinău într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi extorcat și primit mijloace financiare ilicite pentru a influența deciziile într-o cauză penală.