CEDO a condamnat Rusia pentru că a înăbușit criticile privind războiul din Ucraina
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat marţi Rusia pentru dispoziţiile legale adoptate de la începutul invaziei împotriva Ucrainei cu scopul de a „înăbuşi" criticile cu privire la război.
Curtea de la Strasbourg a subliniat „multiple încălcări" ale Convenţiei europene a drepturilor omului şi a constatat „existenţa unei scheme sistematice şi generalizate de restricţii pentru reportajele asupra războiului din Ucraina", care atestă "un efort coordonat" menit "să reducă la tăcere criticile" cu privire la invazia lansată de Moscova, informează AFP, potrivit Agerpres.
Jurisdicţia europeană fusese sesizată de 178 de persoane condamnate în virtutea noilor dispoziţii legale impuse la începutul războiului, în cadrul unor proceduri penale sau administrative, şi de organismele de presă independente Novaia Gazeta şi Dojd TV, care au fost închise, aminteşte Curtea într-un comunicat.
CEDO, care a conchis „în unanimitate" că a fost încălcat articolul 10 al Convenţiei (privind libertatea e expresie), a constatat că tribunalele ruse au considerat drept infracţiuni penale "toate reportajele şi declaraţiile care contraziceau discursul oficial, în care invazia asupra Ucrainei este prezentată drept o „operaţiune militară specială", după cum califică autorităţile ruse războiul împotriva Ucrainei.
De asemenea, CEDO a conchis că au avut loc mai multe alte încălcări ale Convenţiei, printre care retragerea „autorizaţiei de publicare pentru Novaia Gazeta şi blocarea accesului la site-urile sale" sau de asemenea „închiderea suspecţilor într-o cuşcă metalică şi o boxă din sticlă în timpul audierilor cu privire la detenţia lor".
Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei în martie 2022, după declanşarea invaziei în Ucraina, şi nu mai este membră a Convenţiei din septembrie 2022, însă poate fi trasă la răspundere pentru încălcările comise până la acea dată.
CEDO este însărcinată să supravegheze respectarea Convenţiei europene a drepturilor omului în cele 46 de ţări semnatare.
Sursa: digi24.ro
Netanyahu pierde majoritatea parlamentară în Israel. Rezultatele alegerilor deschid calea unor negocieri dificile pentru formarea noului guvern
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și aliații săi au pierdut majoritatea în Parlament, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor legislative desfășurate pe 27 octombrie, relatează Associated Press.
Una dintre cele mai mari rafinării din Rusia, în flăcări, după un atac ucrainean cu drone
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de 29 spre 30 octombrie la rafinăria de petrol Novokuibîșevsk din regiunea rusă Samara, în urma unui atac aerian coordonat cu drone kamikaze ucrainene, relatează The Kyiv Independent.
Una dintre ultimele publicații independente din Rusia se închide definitiv, după decenii de activitate: „Societatea rusă este distrusă sistematic”
Publicația independentă rusă Novaya Gazeta a anunțat că își va înceta definitiv activitatea în noiembrie 2026, invocând presiunile tot mai intense exercitate de autoritățile ruse, pierderea sediului redacției și blocarea surselor de finanțare, relatează The Guardian.