Rusia a lovit centrale electrice în regiunile ucrainene Kiev şi Jîtomîr
Rusia a lovit două centrale electrice în regiunile ucrainene Kiev şi Jîtomîr, a anunţat miercuri Ministerul rus al Apărării pe Telegram, continuând seria de atacuri aproape zilnice asupra infrastructurii energetice a ţării vecine, pe fondul scăderii temperaturilor, transmite Reuters.
Atacurile – care au vizat, de asemenea, o navă de mărfuri pe mare, în apropiere de Odesa – survin după bombardamentele de marţi, efectuate cu rachete şi drone, care au lăsat fără energie electrică porţiuni întinse din Ucraina, cu o săptămână înainte de reluarea preconizată a discuţiilor de pace mediate de SUA.
În alte zone ale Ucrainei, Rusia a lovit regiunile Poltava, Dnipro, Kirovohrad şi Rivne, precum şi capitala Kiev, au transmis Serviciul de Urgenţă al Ucrainei şi oficiali locali prin intermediul aceleiaşi aplicaţii de mesagerie.
În Crimeea, aflată sub control rusesc, au fost dispuse întreruperi de energie electrică în urma unui incident produs în afara regiunii, a declarat un oficial instalat de Moscova.
Totodată, un atac cu dronă în apropierea oraşului Krasnodar – situat în sudul Rusiei, lângă Crimeea – a provocat un incendiu la un centru logistic al retailerului rus Ozon.
Cauza incidentului din peninsula anexată de Rusia de la Ucraina în 2014 nu a fost stabilită imediat. Părţile implicate în conflict neagă faptul că ar viza în mod deliberat civili în războiul declanşat de invazia rusă în Ucraina, în 2022.
Luna trecută, un consilier de la Kremlin a afirmat că atitudinea Moscovei faţă de discuţiile de pace tripartite – la care ar participa Ucraina şi Statele Unite – va depinde, parţial, de faptul dacă Ucraina va lansa sau nu un atac de amploare de Ziua Unităţii Naţionale a Rusiei, sărbătoare marcată pe 4 noiembrie.
Sursa: news.ro
Atac cibernetic asupra serviciului național de transfuzie din Franța. Hackerii au încercat să compromită rezervele de sânge
Serviciul național de transfuzie sanguină din Franța (EFS) a fost afectat de un atac cibernetic în urma căruia hackerii au modificat de la distanță temperaturile din trei depozite frigorifice în care erau păstrate produse sanguine vitale, relatează The Guardian.
Atac cu drone ucrainene în sudul Rusiei: un important centru logistic Ozon, cuprins de flăcări
Un atac cu drone ucrainene a provocat miercuri, 4 noiembrie, un incendiu la un centru logistic al companiei ruse de comerț online Ozon, situat în orașul Adîgheisk, din sudul Rusiei. Informația a fost confirmată de reprezentanții companiei și de autoritățile regionale, relatează Reuters.
Alegeri în SUA 2026. Democrații au câștigat Camera Reprezentanților și Senatul.
Partidul Democrat a obținut controlul asupra ambelor camere ale Congresului Statelor Unite – Senatul și Camera Reprezentanților – în urma alegerilor din 3 noiembrie 2026. Rezultatele reprezintă o înfrângere importantă pentru Partidul Republican și președintele Donald Trump, relatează Reuters.