Salarii de până la 120.000 de lei pentru angajații Moldova Project – Ministrul Belous: „Economisim la salarii, dar nu implementăm proiectele”
Angajații viitorului oficiu Moldova Project, creat pentru implementarea proiectelor de importanță națională, ar putea avea salarii lunare de aproximativ 100.000–120.000 de lei. Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, justifică nivelul remunerațiilor prin necesitatea de a atrage specialiști cu experiență, în condițiile în care mai multe proiecte publice întârzie sau nu sunt realizate la timp din cauza dificultăților de recrutare.
Subiectul a fost abordat de un reporter, care a atras atenția că bugetul prevăzut pentru Moldova Project este de 46 de milioane de lei, dintre care 38 de milioane ar urma să fie cheltuite pentru salarizarea celor 26 de angajați, notează politik.md.
Potrivit calculelor prezentate de jurnalist, aceste cifre ar însemna salarii medii de aproximativ 100.000–120.000 de lei pentru fiecare angajat al instituției.
Întrebată despre aceste cheltuieli, Victoria Belous a declarat că statul se confruntă cu dificultăți în implementarea proiectelor, inclusiv din cauza incapacității de a atrage specialiști care să gestioneze investiții complexe.
„Noi astăzi în Republica Moldova avem o realitate în care avem proiecte și nu le putem implementa în termenii propuși sau în termenii pe care ni i-am asumat. Din păcate, pentru atragerea persoanelor care reușesc să implementeze proiecte mari, nu totdeauna ne reușește”, a afirmat ministra.
Aceasta a oferit drept exemplu un proiect de pe platforma Ministerului Mediului, pentru care remunerația propusă conducătorului de proiect ar fi fost de 5.000 de euro. Potrivit lui Belous, persoana vizată a refuzat oferta, considerând că suma este prea mică în raport cu responsabilitatea și volumul de muncă.
Ministra a susținut că mecanismul actual, prin care statul încearcă să economisească la capitolul salarizării, nu asigură neapărat realizarea proiectelor.
„Practica pe care o avem astăzi ne-a demonstrat că mecanismul în care economisim la salariu nu ne duce la implementarea proiectelor. Ajungem ca, ani la rând, să nu implementăm unele proiecte, pe motiv că am încercat să găsim specialiști cât mai ieftini sau nu am stabilit criteriile necesare”, a declarat Victoria Belous.
Potrivit acesteia, Moldova Project va gestiona proiecte de importanță națională, iar Guvernul își propune să ofere condiții de remunerare care să permită recrutarea unor persoane capabile să îndeplinească cerințele funcțiilor.
„Scopul Guvernului este să punem condiții dure, astfel încât să putem găsi persoane care să corespundă acestor cerințe și să mărim viteza de implementare a proiectelor”, a mai spus ministra.
Statul își face planuri pe banii jucătorilor – 500 de milioane de lei din noile taxe pe jocurile de noroc
Guvernul mizează pe încasări suplimentare de cinci miliarde de lei în urma aplicării noii politici fiscale, însă realizarea acestei prognoze depinde și de comportamentul consumatorilor. Aproximativ 500 de milioane de lei, adică 10% din suma estimată, ar urma să fie colectate din impozitarea jocurilor de noroc.
Peste 38.000 de colete taxate, dar numai 500.000 de lei la buget – Primele rezultate ale TVA-ului de 20%
Peste 500.000 de lei au ajuns la bugetul de stat în prima zi de aplicare a TVA-ului de 20% pentru cumpărăturile online din străinătate cu o valoare mai mică de 150 de euro. În total, pe 1 noiembrie au fost înregistrate peste 38.000 de colete, ceea ce înseamnă încasări medii de aproximativ 13 lei pentru fiecare pachet.
Fiscul anunță noi controale în noiembrie, după amenzi de aproape 2,2 milioane de lei
Fiscul a depistat încălcări la 469 dintre cele 676 de controale operative efectuate în octombrie 2026 și a aplicat sancțiuni de aproape 2,2 milioane de lei. Cele mai multe nereguli au fost constatate în comerț, potrivit bilanțului preliminar al Serviciului Fiscal de Stat.