Polițiștii din întreaga țară, instruiți să atragă fonduri europene pentru modernizarea Poliției

În premieră, polițiștii din întreaga țară vor avea oportunitatea de a aplica la proiecte europene și de a atrage fonduri pentru dezvoltarea și modernizarea instituției în care activează.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 4 noiembrie 2026, 18:55
instruire

În acest sens, peste 70 de angajați ai subdiviziunilor IGP vor beneficia de instruire în managementul proiectelor, pentru a transforma ideile de dezvoltare și modernizare a activității Poliției în proiecte concrete. În cadrul cursurilor, aceștia vor învăța cum să identifice oportunități de finanțare, să elaboreze propuneri de proiecte și să gestioneze inițiative susținute de partenerii internaționali. În deschiderea evenimentului, conducerea Poliției Naționale a încurajat angajații să valorifice această oportunitate, subliniind că fiecare inițiativă poate contribui la o Poliție mai modernă și mai eficientă. Programul regional de instruire în managementul proiectelor – Nivelul I (Basic) a fost lansat de Inspectoratul General al Poliției, în parteneriat cu GS Foundation. Primele instruiri au început în municipiul Bălți, cu participarea polițiștilor din inspectoratele de poliție din nordul țării. Ulterior, programul va continua în regiunile Centru și Sud.