Donald Trump ordonă concedierea tuturor procurorilor americani din „era Biden”. Departamentul de Justiţie a fost politizat ca niciodată până acum
Preşedintele Donald Trump a anunţat că a ordonat concedierea tuturor procurorilor americani numiţi de predecesorul său Joe Biden şi care au rămas încă în funcţie, transmite AFP.
”În ultimii patru ani, Departamentul de Justiţie a fost politizat ca niciodată până acum”, a postat Trump pe platforma sa Truth Social.
”Prin urmare, am dat instrucţiuni de încetare a mandatului TUTUROR procurorilor americani rămaşi din «era Biden»”, a spus el.
Trebuie să facem curăţenie IMEDIAT şi să restabilim încrederea”, a adăugat Trump.
”Epoca de Aur a Americii trebuie să aibă un sistem de justiţie corect - ACELA ÎNCEPE AZI!”, a mai afirmat preşedintele.
Este o practică standard ca un viitor preşedinte să înlocuiască procurorii federali, cunoscuţi sub numele de US attorneys, numiţi de predecesorul lor.
Există 93 de procurori federali, câte unul pentru fiecare dintre cele 94 de districte ale tribunalelor federale din ţară. Două districte au acelaşi procuror federal.
Procurorii federali sunt cel mai înalt funcţionar federal însărcinat cu aplicarea legii în fiecare district.
O serie de procurori numiţi de democratul Biden au demisionat după victoria lui Trump în alegerile din noiembrie, anticipând că vor fi înlocuiţi.
Departamentul de Justiţie, despre care Trump spune că l-a acuzat pe nedrept, a fost ţinta unei ample remanieri de la preluarea mandatului de către republican, iar o serie de funcţionari de rang înalt au fost concediaţi, retrogradaţi sau redistribuiţi.
Printre cei concediaţi s-au numărat membri ai biroului consilierului special Jack Smith, care a iniţiat două cauze penale împotriva lui Trump, acum abandonate.
Procurorul general interimar al puternicului District de Sud din New York, numit de Trump, a demisionat săptămâna trecută după ce Departamentul de Justiţie i-a cerut să renunţe la acuzaţiile de corupţie împotriva primarului New Yorkului, Eric Adams.
sursa: news.ro
Netanyahu pierde majoritatea parlamentară în Israel. Rezultatele alegerilor deschid calea unor negocieri dificile pentru formarea noului guvern
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și aliații săi au pierdut majoritatea în Parlament, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor legislative desfășurate pe 27 octombrie, relatează Associated Press.
Una dintre cele mai mari rafinării din Rusia, în flăcări, după un atac ucrainean cu drone
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de 29 spre 30 octombrie la rafinăria de petrol Novokuibîșevsk din regiunea rusă Samara, în urma unui atac aerian coordonat cu drone kamikaze ucrainene, relatează The Kyiv Independent.
Una dintre ultimele publicații independente din Rusia se închide definitiv, după decenii de activitate: „Societatea rusă este distrusă sistematic”
Publicația independentă rusă Novaya Gazeta a anunțat că își va înceta definitiv activitatea în noiembrie 2026, invocând presiunile tot mai intense exercitate de autoritățile ruse, pierderea sediului redacției și blocarea surselor de finanțare, relatează The Guardian.