„Dispută aprinsă” între o vulpe și o pisică în fața unei secții de poliție din Germania
În fața unei secții de poliție din Germania a avut loc o „dispută aprinsă” între o pisică și o vulpe, care a fost escortată de la fața locului, a anunțat pagina de Facebook a landului Turingia. Joi seară a avut loc un incident cu un animal sălbatic în incinta biroului nostru din orașul Sömmerda, se spune în postarea în care este relatată amuzanta întâmplare.
„În jurul orei 23.30, colegii noștri au auzit brusc un zgomot puternic și s-au grăbit să ajungă în curtea biroului. Când au mers să investigheze, au observat o vulpe implicată într-o dispută aprinsă cu o pisică. Înainte ca polițiștii să poată interveni pentru a rezolva problema, pisica a fugit, așa că, din fericire, nu a existat nicio altercație fizică”, au transmis polițiștii.
”I-am permis intrusului să arunce o privire rapidă prin incintă înainte ca ofițerul de serviciu să îi ordone să plece și să fie escortat până la ieșire.
În cele din urmă, am decis să nu depunem plângere pentru încălcarea proprietății, iar animalul vizitator a fost lăsat să plece fără probleme majore”, se mai spune în postarea care a fost preluată prima oară de site-ul RTL Today.
sursa: hotnews.ro
Netanyahu pierde majoritatea parlamentară în Israel. Rezultatele alegerilor deschid calea unor negocieri dificile pentru formarea noului guvern
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și aliații săi au pierdut majoritatea în Parlament, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor legislative desfășurate pe 27 octombrie, relatează Associated Press.
Una dintre cele mai mari rafinării din Rusia, în flăcări, după un atac ucrainean cu drone
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de 29 spre 30 octombrie la rafinăria de petrol Novokuibîșevsk din regiunea rusă Samara, în urma unui atac aerian coordonat cu drone kamikaze ucrainene, relatează The Kyiv Independent.
Una dintre ultimele publicații independente din Rusia se închide definitiv, după decenii de activitate: „Societatea rusă este distrusă sistematic”
Publicația independentă rusă Novaya Gazeta a anunțat că își va înceta definitiv activitatea în noiembrie 2026, invocând presiunile tot mai intense exercitate de autoritățile ruse, pierderea sediului redacției și blocarea surselor de finanțare, relatează The Guardian.