Comisiile juridice din Parlamentul R.Moldova și din Camera Deputaților a Parlamentului României vor colabora în vederea implementării unor reforme eficiente în domeniu
Astăzi, a avut loc prima ședință a Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova cu Comisia juridică, de disciplină și imunități din Camera Deputaților a Parlamentului României. Oficialii au convenit să pună bazele unei colaborări pentru inițierea unor reforme în domeniu. În acest sens, urmează să fie create mai multe grupuri de lucru.
„Mai multe subiecte, cum ar fi cel care se referă la activitatea grefierilor și a asistenților judiciari, vor fi preluate de unii deputați din partea Comisiei juridice, numiri și imunități și alți colegi din Camera Deputaților. În așa fel, vom crea grupuri de lucru, care să ofere, timp de câteva luni, soluții comune. Procesul de armonizare a legislației este unul complex, dar noi vom beneficia de experiența României”, a menționat Veronica Roșca, vicepreședinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova.
Președinta Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților din Parlamentul României, Laura Vicol, și-a exprimat deschiderea de a oferi, în continuare, suport Republicii Moldova și a apreciat adoptarea inițiativei legislative, care prevede introducerea sintagmei „limba română” în toate actele normative din țara noastră.
„Am salutat cu sufletul această decizie istorică de a recunoaște limba română ca limbă oficială, pentru că ați reparat o minciună sovietică, ați îndreptat o nedreptate. Sunt extraordinar de mândră că ați reușit să faceți această modificare extrem de importantă pentru noi toți”, a menționat Laura Vicol, președinta Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților a României.
De menționat că astăzi a avut loc prima ședință comună a comisiilor juridice din legislativul din Republica Moldova și Camera Deputaților a României, de la constituirea Parlamentului de legislatura a XI-a. Anterior, au avut loc ședințe comune cu membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României.
Totodată, în cadru vizitei în Republica Moldova, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților a României au mai avut întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu membrii Comisiei politică externă și integrare europeană, ai Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – România și cu ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
ANI a constatat o avere nejustificată de peste 871.000 de lei la directoarea Centrului „Speranța”
ANI a constatat o avere nejustificată de 871 de mii de lei la directoarea Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă. Potrivit actului de constatare emis, suma rezultă din diferențele stabilite pentru anii 2019 și 2025.
Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile
Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.