Doi copii s-au intoxicat cu monoxid de carbon, la Cantemir
Doi copii au ajuns la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxidul de carbon emanat de o sobă defectă. Incidentul a avut loc ieri-seara, în jurul orei 19:38, în localitatea Coștangalia, din raionul Cantemir, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, este vorba despre doi copii de 14 și respectiv 11 ani, care ieri au fost transportați de urgență la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
Din fericire, în locuință nu s-a produs niciun incendiu.
Medicii depun efort pentru a salva viața celor doi copii, iar specialiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs cazul.
Întrevedere la Poliția de Frontieră cu reprezentanții Ambasadei Regatului Unit
La data de 12 noiembrie 2026, la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a avut loc o întrevedere de lucru cu reprezentanții Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova.
Cazul elevei din Anenii Noi, bătute de coleg, în clasă: MEC vrea demisia directorului școlii. Unde era profesoara?
Rezultatele anchetei privind cazul elevei de la Anenii Noi vor parveni săptămâna viitoare, precizează ministrul Dan Perciun. Administrația instituției urmează să fie supusă sancțiunii disciplinare, iar autoritățile centrale insistă pe concediere.
Serviciul Vamal și UNODC au examinat perspectivele de dezvoltare a capacităților de identificare a drogurilor
Consolidarea capacităților analitice ale Laboratorului Vamal și extinderea cooperării cu Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) au fost discutate astăzi, 12 noiembrie 2026, în cadrul vizitei expertului internațional João Manuel de Abreu Silva Rodrigues la Serviciul Vamal.