Sinteza CNA: 244 de milioane de lei, sechestrate anterior de ARBI și procurori, au ajuns pe conturile trezoreriale ale statului
244 de milioane de lei au ajuns pe conturile trezoreriale ale Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA, bani care se vor afla în custodia statului până la pronunțarea unei sentințe de confiscare asupra acestora. Anterior, ARBI și Procuratura Anticorupție au sechestrat 268 de milioane de lei, deținute pe conturile unei bănci comerciale, în același timp, aceeași sumă de bani fiind contestată în alte proceduri civile.
În urma cooperării dintre ARBI, procurorii PA și executorii judecătorești s-a reușit transferul mijloacelor bănești pe conturile trezoreriale, în acest fel fiind asigurate cele mai bune practici preluate de la autoritățile similare din Franța și Belgia în domeniul administrării bunurilor sechestrate.
Suplimentar, Agenția urmează să asigure transferul diferenței de 24 de milioane de lei pe conturile trezoreriale în cadrul unei proceduri suplimentare.
În prezent, pe conturile trezoreriale, gestionate de ARBI, sunt plasate echivalentul a circa 345 de milioane de lei, mijloace bănești formate din numerar sechestrat de organele de urmărire penală din țară, precum și sechestrate pe conturi bancare, dar și bani proveniți din vânzarea anticipată, în condiții speciale, a bunurilor sechestrate, înainte de o decizie de confiscare definitivă.
În acest context, este important de menționat că, plasarea mijloacelor bănești pe conturile trezoreriale are ca scop asigurarea integrității și siguranței banilor sechestrați, conservarea valorii bunurilor sechestrate, eliminarea cheltuielilor de administrare, dar și sporirea transparenței procesului de recuperare în ansamblu.
În perioada 10-14 aprilie, ARBI a mai aplicat sechestre pe bunuri în valoare de circa 2 milioane de lei în baza delegațiilor procurorilor anticorupție și ofițerilor de urmărire penală ai CNA.
În aceeași perioadă, Direcția generală asigurare operativă a efectuat 3 expertize IT și două criminalistice, iar în procedură se află alte 62 de expertize. Ofițerii de urmărire penală au expediat procurorilor o cauză penală cu propunere de expediere în instanță. Au fost expertizate 16 de proiecte de lege și au fost întocmite 11 avize. Trei analize operaționale au fost definitivate. Reprezentantul Serviciului juridic a participat la 10 ședințe de judecată.
Au fost organizate 13 instruiri anticorupție pentru 600 de agenți publici. Direcția educație anticorupție a CNA a desfășurat prelegeri în cadrul a patru campanii în sectorul construcțiilor, sănătății, educației și sportului.
În cancelaria CNA au fost înregistrate 1534 de materiale, au fost eliberate 121 de caziere, la linia națională anticorupție au fost recepționate 34 de apeluri.
În izolatorul CNA se deține o persoană, în penitenciare sunt arestate 13 persoane învinuite în dosarele gestionate de CNA.
ANI a constatat o avere nejustificată de peste 871.000 de lei la directoarea Centrului „Speranța”
ANI a constatat o avere nejustificată de 871 de mii de lei la directoarea Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă. Potrivit actului de constatare emis, suma rezultă din diferențele stabilite pentru anii 2019 și 2025.
Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile
Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.