Ucrainenii au început să vizeze centrele de comandă ale armatei ruse din Kursk
Forțele ucrainene de rachete și artilerie au atacat cu succes un post de comandă al armatei ruse din orașul Rilsk, în regiunea de graniță Kursk, potrivit Statului Major al Ucrainei, relatează Kyiv Post.
„În urma unui atac coordonat și precis, postul de comandă și control al inamicului a fost distrus”, se arată în raportul Statului Major.
Potrivit acestuia, operațiunea face parte dintr-o strategie de „eliminare a posturilor de comandă inamice, pentru a perturba capacitatea acestora de a coordona eficient operațiunile de luptă și logistica”.
„Operațiunile ce vizează distrugerea posturilor de comandă inamice vor continua până când agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei va înceta cu totul”, se mai arată în declarația citată.
Canalul rus Telegram „Typical Rylsk” a raportat că orașul și regiunea înconjurătoare au fost zguduite explozii după ora 08:40 (ora Kievului). Canalul a susținut ulterior că cinci rachete ATACMS ar fi fost doborâte.
Statul Major General nu a dezvăluit detalii despre atac, fie acestea despre armele folosite sau despre amploarea pagubelor.
Atacul a fost precedat de un atac cu drone în regiunea Volgograd din Rusia în dimineața de vineri, 31 ianuarie, una dintre drone nimerind rafinăria Lukoil, Volgogradneftepererabotka.
Lovitura a provocat un incendiu la instalație după ce resturi de dronă au căzut peste rafinărie, potrivit guvernatorului regional Andrei Bociarov. Incendiul a fost stins rapid, însă un muncitor a fost rănit și internat.
Andrii Kovalenko, șeful Centrului Ucrainean de Combatere a Dezinformarii (CPD), a declarat că rafinăria a suferit daune semnificative.
Rafinăria Lukoil este o țintă frecventă a dronelor ucrainene și a atacurilor cibernetice. Situată în Districtul Federal Sud al Rusiei, rafinăria Volgograd reprezintă aproape 7% din producția de motorină a Rusiei și, de asemenea, produce cantități substanțiale de benzină și păcură.
Fabrica a suferit anterior întreruperi, inclusiv unele provocate de atacurile ucrainene cu drone în februarie și mai anul trecut.
sursa. adevărul.ro
Netanyahu pierde majoritatea parlamentară în Israel. Rezultatele alegerilor deschid calea unor negocieri dificile pentru formarea noului guvern
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și aliații săi au pierdut majoritatea în Parlament, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor legislative desfășurate pe 27 octombrie, relatează Associated Press.
Una dintre cele mai mari rafinării din Rusia, în flăcări, după un atac ucrainean cu drone
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de 29 spre 30 octombrie la rafinăria de petrol Novokuibîșevsk din regiunea rusă Samara, în urma unui atac aerian coordonat cu drone kamikaze ucrainene, relatează The Kyiv Independent.
Una dintre ultimele publicații independente din Rusia se închide definitiv, după decenii de activitate: „Societatea rusă este distrusă sistematic”
Publicația independentă rusă Novaya Gazeta a anunțat că își va înceta definitiv activitatea în noiembrie 2026, invocând presiunile tot mai intense exercitate de autoritățile ruse, pierderea sediului redacției și blocarea surselor de finanțare, relatează The Guardian.