Procurorului General interimar a discutat cu oficialii Departamentului de Stat al SUA, despre reforma justiției și combaterea corupției și a criminalității organizate
În a doua jumătate a zilei de ieri, 15 martie 2023, a avut loc vizita oficialilor Departamentului de Stat al SUA la Procuratura Generală.
În cadrul vizitei, Procurorul General interimar, Ion Munteanu, s-a întâlnit cu Secretarul Adjunct Principal din cadrul Biroului pentru Afaceri Internaționale pentru Narcotice si Aplicare a Legii (INL) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, Lisa A. Johnson.
Potrivit unui comunicat, la întrevederea de lucru au fost prezenți și procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, precum și Directorul Centrului Național Anticorupție.
,,Evenimentul a fost organizat în scopul consolidării cooperării fructuoase între INL și instituția Procuraturii." spune Procuratura Generală.
PG susține că, subiectul discuției s-a axat în principal pe reforma justiției și combaterea corupției și a criminalității organizate. Au fost prezentate necesitățile și prioritățile actuale ale Procuraturii, precum și oportunitățile de cooperare și acordare de suport.
,,Subsecvent, în cadrul discuțiilor s-a făcut referire la obiectivele Procuraturii care cuprind consolidarea capacităților funcționale ale sistemului Procuraturii; digitalizarea și optimizarea proceselor; dezvoltarea instrumentelor de asistență juridică internațională; combaterea spălării banilor; asigurarea supremației legii; respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului; consolidarea și dezvoltarea sistemului de formare profesională; dezvoltarea și implementarea sistemelor informaționale automatizate; administrarea eficientă și modernă a Procuraturii." se mai spune în comunicat.
La final, reprezentanții Procuraturii și-au manifestat recunoștința pentru tot suportul oferit până la acest moment de Departamentului de Stat al SUA, în scopul realizării sarcinilor, pentru fortificarea sistemului de justiție și a valorilor statului de drept.
ANI a constatat o avere nejustificată de peste 871.000 de lei la directoarea Centrului „Speranța”
ANI a constatat o avere nejustificată de 871 de mii de lei la directoarea Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă. Potrivit actului de constatare emis, suma rezultă din diferențele stabilite pentru anii 2019 și 2025.
Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile
Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.