O judecătoare a cerut să fie suspendată din funcție, la scurt timp după ce a fost numită, prin decretul Maiei Sandu
CSM a admis, în ședința de astăzi, cererea judecătoarei Irina Dascal, de la Judecătoria Chișinău, referitor la suspendarea din funcție, în legătură cu acordarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului minor.
„Irina Dascal este una dintre cele 3 judecătoare care au fost numite în funcție prin decret prezidențial și săptămâna trecută au depus jurământul în fața plenului CSM. Ulterior, Irina Dascal a depus o cerere prin care a solicitat să-i fie acordat concediul pentru îngrijirea copilului minor, până la vârsta de 3 ani și ăn acest sens, este ordinul președintei instanței judecătorești, prin care s-a acordat concediul solicitat. Totodată, magistrata a înaintat o solicitare către CSM, pentru a fi suspendată din funcție, în legătură cu acest fapt”, a menționat președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman, citat de Unimedia.INFO.
Astfel, prin decizia CSM, magistrata Irina Dascal a fost suspendată din funcție pentru perioada aflării în concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului minor, până la vârsta de 3 ani, începând cu 9 septembrie 2024 până la 14 decembrie 2026 inclusiv.
Irina Dascal a fost numită în funcția de judecător, până la atingerea plafonului de vârstă, prin decretul semnat de Maia Sandu, la data de 30 august 2024. Irina Dascal, alături de alte două magistrate numite prin decret prezidențial, Rodica Nicula și Ina Pruteanu, a depus miercuri jurământul, în fața plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
CSM contestă noua salarizare a judecătorilor și cere un salariu ca de secretar de stat
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) consideră dezavantajoasă noua formulă de salarizare a judecătorilor și cere revizuirea proiectului. Consiliul susține că formula propusă ar accentua degradarea poziției salariale a magistraților și ar putea agrava deficitul de judecători. CSM cere ca salariul unui judecător din prima instanță să ajungă la valoarea unei lefe de secretar de stat.
Noua grilă de salarizare a judecătorilor, contestată de CSM. Ce modificări sunt cerute
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cere revizuirea prevederilor care vizează judecătorii și personalul sistemului judecătoresc din proiectului noii legi a salarizării în sectorul public, constatând că formula propusă accentuează degradarea poziției salariale a judecătorului în raport cu responsabilitatea funcției și riscă să adâncească deficitul de judecători, prin diminuarea atractivității profesiei și a capacității sistemului de a recruta și menține personal calificat.
Fost deputat, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a Blocului „Victorie”
Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a unui fost deputat, acuzat de finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani. Potrivit procurorilor, acesta ar fi activat neoficial în interesul formațiunilor politice care fac parte din Blocul „Victorie/Победа". Conform datelor publicate pe Portalul Național al Instanțelor de Judecată, este vorba despre fostul deputat Viorel Melnic.