O mireasă a fugit de la propria nuntă, după ce mirele a venit beat la petrecere, în India
O nuntă din statul Uttar Pradesh, India, s-a transformat într-un adevărat dezastru din pricina mirelui care a venit beat la petrecere. Furia miresei a luat naștere după ce alesul său a greșit de trei ori persoana căreia trebuia să-i pună la gât ghirlanda ceremonială.
Evenimentul de neuitat s-a petrecut în cursul serii de sâmbătă, în satul Naughwa Bhagwantpur din districtul Bareilly. Pe lângă faptul că a ajuns târziu la petrecere, mirele, Ravindra Kumar, a venit și beat.
În cadrul unei ceremonii în care cuplul schimbă ghirlande pentru a simboliza angajamentul unul față de celălalt, tânărul de 26 de ani a greșit de trei ori destinatarul. În loc să o pună miresei sale, el a oferit-o mai întâi celei mai bune prietene a acesteia, apoi unui prieten și în cele din urmă unei invitate în vârstă.
Conform Independent care citează The Times of India, nunta s-a transformat ulterior într-un haos: a urmat o palmă, o încăierare și, în cele din urmă, transportarea mirelui la secția de poliție.
Înfuriată, mireasa, Radha Devi (21 de ani), l-a pălmuit pe Kumar și a plecat de la nuntă. Acest gest a dat naștere unei încăierări între familiile celor doi tineri, cu scaune aruncate în jur. Ciocnirea a luat sfârșit după ce oamenii legii și-au făcut apariția la eveniment.
În continuare, familia miresei a depus plângere la poliție, susținând că familia mirelui a cerut zestre suplimentară, deși se aleseseră deja cu 4.000 de lire sterline.
Fratele miresei, Omkar Verma, a spus că familia tânărului s-ar fi putut afla în spatele acestui incident pentru a-i umili familia. El a mai precizat și că tânărul a mințit în privința profesiei, pretinzând că este fermier, când de fapt era șofer de camion.
La ora 4 dimineața, mirele și prietenii săi se aflau la secția de poliție. Conform unor probe recoltate, tânărul de 26 de ani se afla sub influența alcoolului.
Sursa: libertatea.ro
Netanyahu pierde majoritatea parlamentară în Israel. Rezultatele alegerilor deschid calea unor negocieri dificile pentru formarea noului guvern
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și aliații săi au pierdut majoritatea în Parlament, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor legislative desfășurate pe 27 octombrie, relatează Associated Press.
Una dintre cele mai mari rafinării din Rusia, în flăcări, după un atac ucrainean cu drone
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de 29 spre 30 octombrie la rafinăria de petrol Novokuibîșevsk din regiunea rusă Samara, în urma unui atac aerian coordonat cu drone kamikaze ucrainene, relatează The Kyiv Independent.
Una dintre ultimele publicații independente din Rusia se închide definitiv, după decenii de activitate: „Societatea rusă este distrusă sistematic”
Publicația independentă rusă Novaya Gazeta a anunțat că își va înceta definitiv activitatea în noiembrie 2026, invocând presiunile tot mai intense exercitate de autoritățile ruse, pierderea sediului redacției și blocarea surselor de finanțare, relatează The Guardian.