„Procurorul născut poet”. Octavian Iachimovschi, în ultima zi la PA: „Am avut sentimentul că cineva dă cu piciorul în căldările cu apă pe care le car”
După 14 ani de activitate în Procuratura Anticorupție, Octavian Iachimovschi, și-a încheiat cariera. Fostul adjunct al Veronicăi Dragalin a subliniat că, deși a muncit cu devotament și a obținut rezultate apreciate internațional, a simțit că munca sa nu mai poate sprijini eficient independența sistemului de justiție. „Am decis că ajunge, am înțeles ca am făcut tot ce am putut și sper sincer ca alții sa faca mai bine”, a menționat Iachimovschi.
„Astăzi a fost ultima mea zi de muncă în calitate de procuror. Am dedicat 14 ani, dar în care am adunat cât alții adună în 30. Am decis că ajunge, am înțeles că am făcut tot ce am putut și sper sincer ca alții să facă mai bine.
Am luat această decizie mai multe luni în urmă (la începutul lunii iunie), mai exact când am primit notificarea de la comisia vetting prin care am fost informat că nu există dubii privind integritatea mea etică și financiară (cei care mă cunosc, și sunt mii, știu că nu putea să fie o altfel de concluzie).
Am plecat pentru că nu mai simt că munca mea în calitate de procuror poate să contribuie într-o măsură eficientă la independența și eficiența sistemului de justiție. Mai, în detaliu ... , am avut un sentiment în ultima perioadă că cineva dă cu piciorul în căldările cu apă pe care le car.
Am trăit ani dificili la Procuratura Anticorupție. Nopti la rând dormite în automobil în diferite colturi ale tarii, sîmbete, duminici, sărbători, o pandemie petrecută la serviciu. Dar am fost alături de colegi devotați, integri și dedicați Republicii Moldova și muncii pe care o fac chiar dacă sunt „scăldați” în ape murdare de oameni care ori sunt plini de mizerie, ori aleg doar să îi asculte pe ultimii. Totuși au fost 14 ani pe care nu îi regret nici măcar un minut.
Pot spune că Procuraturii Anticorupție îi lipsesc multe lucruri, dar cel mai mult atenția, analiza și susținerea voastră. Încercați să întelegeți ce este Procuratura Anticorupție și ce face această instituție. Fiecare angajat din PA este o investiție (foarte mică, de fapt scoatem din buzunar mai putin de un euro pe an ca sa finanțăm PA) în lupta cu corupția, un potențial pe care riscăm să îl ratăm.
E trist să auzi că ceea ce face PA este mult apreciat în afara țării si mai puțin aici (și o spun în bună cunoștință de cauză).
Am văzut mii de mesaje de apreciere a unor rezultate obținute de echipa PA, dar care erau cu regret adresate altor instituții sau chiar unor politicieni. E ca și cum cineva ar lauda vecinul vostru pentru gardul pe care l-ați făcut personal.
Nu evitați să criticați PA. Critica bună si corectă nu este o supărare pentru foștii mei colegi ci un stimul de a face mai bine.
Încercați sa aveți convingerea că posedați adevărul obiectiv. Că aveți informația necesară și suficientă pentru a da o opinie corectă, una pe care nu veți fi nevoiți sa o explicați rudelor, prietenilor sau colegilor sau să o vă amintiți. Până la urmă oamenii cinstiți nu sunt obligați sa aibă o memorie bună.
Vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase pe care le-ați transmis public sau personal. Le apreciez foarte mult.
Vorbele bune necesită curaj, ca si cele rele de fapt (pentru care nu pot să mă supăr mai ales când vin de la anonimi, oameni care nu mă cunosc sau de la unii politicieni, la ultimii așa le e munca și îi compătimesc).
În rest ... gânduri bune, vorbe bune, fapte bune”, a scris Octavian Iachimovschi, citat de Unimedia.
Adjunctul Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, a depus cerere de demisie din data de 1 octombrie.
În luna februarie, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) l-a desemnat pe Octavian Iachimovschi candidat la șefia Procuraturii Generale.
Fostul adjunct al Veronicăi Dragalin la Procuratura Anticorupție, Octavian Iachimovschi, și procurorul Alexandru Cernei au fost declarați eligibili de Comisia de evaluare a procurorilor, în urma procesului de verificare a integrității etice și financiare. Rapoartele finale au fost transmise celor doi subiecți și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), pe data de 18 iulie 2025.
Pe data de 5 mai 2025, Octavian Iachimovschi, a depus dosarul pentru concursul privind funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție.
CSP critică proiectul noii legi a salarizării: discrepanțe între procurori și judecători
Consiliul Superior al Procurorilor nu susține proiectul noii legi a salarizării în sectorul public, motivând că acesta nu ține cont de particularitățile sistemului procuraturii. Potrivit CSP, documentul, pe care l-a avizat negativ, prevede reducerea unor coeficienți de salarizare, diminuarea sporurilor și a premiilor anuale, precum și menținerea discrepanțelor salariale dintre procurori și judecători.
PromoLEX: Dosarul fostului director al SIS, Vasile Botnari, restituit procurorului pentru reluarea urmăririi penale
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis în parte, la 15 iunie 2026, demersul procurorului în dosarul fostului director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari. Instanța a dispus restituirea cauzei Procuraturii municipiului Chișinău pentru reluarea urmăririi penale. Dosarul ține de transferul extralegal, din septembrie 2018, a cinci profesori de la Liceul Orizont către Turcia. P
Cei trei polițiști de la IP Botanica, reținuți de CNA, trimiși pentru 30 de zile la Penitenciarul Nr.13
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorilor și a emis mandate de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele celor trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, reținuți recent de Centrul Național Anticorupție (CNA).