Scădere record a populației japoneze în 2024
Populația Japoniei a ajuns la 123,8 milioane de locuitori în octombrie 2024, o scădere de 550.000 de persoane într-un singur an, conform datelor statistice oficiale publicate luni. Anul 2024 este cel de-al 14-lea an consecutiv în care populația Japoniei scade.
Fără contribuția străinilor, scăderea ar fi și mai accentuată, de 898.000 de persoane pentru a ajunge la o populație de 120,3 milioane de japonezi.
Aceasta este cea mai mare scădere înregistrată vreodată de când guvernul a început să colecteze date comparabile în 1950, potrivit Ministerului de Interne.
Rata natalității din Japonia este printre cele mai scăzute din lume, o tendință care a dus la o scădere a forței de muncă, un consum mai scăzut și dificultăți de angajare pentru companii.
'Scăderea natalității continuă, deoarece mulți oameni care doresc să crească copii nu își pot îndeplini dorințele', a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului japonez Yoshimasa Hayashi.
Mulți tineri japonezi amână întemeierea unei familii dintr-o varietate de motive, de la nesiguranța locului de muncă până la schimbarea valorilor sociale care pun mai puțin accent pe căsătorie.
Deși Japonia a apelat la tinerii lucrători străini, menține o politică strictă de imigrare, permițând intrarea lucrătorilor străini doar temporar.
Guvernul încearcă, de asemenea, să mărească salariile tinerilor, oferind în același timp asistență pentru educația copiilor, a spus Hayashi.
'Vom promova măsuri cuprinzătoare pentru a crea o societate în care toți cei care doresc să aibă copii să-i poată avea și să-i crească cu liniște sufletească', a spus el.
Conform statisticilor publicate la sfârșitul lunii februarie de Ministerul Sănătății de la Tokyo, numărul copiilor născuți în Japonia s-a prăbușit în 2024, când s-au înregistrat doar 720.988 de nașteri, un record negativ produs după 8 ani consecutivi de declin al natalității.
Sursa: agerpres.ro
O rețea de 70 de hoți români specializată în furturi de metale a fost destructurată în Germania. Pagube de milioane de euro
Poliția din Germania investighează o rețea de persoane suspectate că ar fi furat cabluri de cupru, plăci de aluminiu și alte metale din șantiere, parcuri fotovoltaice și companii. Prejudiciul estimat se ridică la milioane de euro, iar cinci bărbați au fost plasați în arest preventiv, potrivit MDR, N-TV și poliției din Germania.
O navă cu 700 de containere, care se îndrepta către Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră, în zona Capului Kaliakra
O navă-container aflată în drum către Portul Constanța a fost atacată și avariată de trei drone maritime în apele Mării Negre, la o distanță de aproximativ 21 de mile marine în largul localității bulgare Șabla. Incidentul s-a produs chiar în timp ce miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia se aflau la masa discuțiilor la Sofia pentru a analiza riscurile de securitate din bazinul pontic, vestea fiind confirmată oficial de ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov.
(VIDEO) Tragedie feroviară în Spania: cel puțin 68 de morți și 80 de răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză
Cel puțin 68 de persoane au murit și alte 80 au fost rănite, dintre care 15 se află în stare foarte gravă, în urma coliziunii dintre două trenuri de mare viteză, produsă miercuri, 28 octombrie, în apropierea orașului Toledo, din Spania. Accidentul este cel mai grav de acest fel înregistrat în Europa din 2013, potrivit Reuters.