Veronica Mihailov-Moraru a discutat despre reforma justiției cu Ambasadorul UE în R.Moldova, Jānis Mažeiks

Ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru a avut o întrevedere cu Excelența Sa, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks despre prioritățile Ministerului Justiției.

publicat de Anatol Chirilov
luni, 3 aprilie 2023, 11:52
Ministra Justiției

Oficialii au discutat despre calendarul următoarelor activități, dar și despre viitoarele etape ale reformei justiției.

Veronica Mihailov-Moraru a menționat și situația actuală din sistemul judecătoresc și soluțiile identificate pentru a debloca Curtea Supremă de Justiție. De asemenea, interlocutorii au trecut în revistă progresul implementării condiționalităților Uniunii Europene.

Totodată, Ministra Justiției a mulțumit Ambasadorului și Delegația Uniunii Europene pentru tot sprijinul și susținerea ,,în parcursul nostru european și pentru asistența de care beneficiem pentru a reforma sistemul, dar și pentru a aduce cele mai bune practici europene în justiția din Republica Moldova.”

Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile

Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.