Acum, la 34 de ani, este caporal în armata ucraineană. Activează într-o unitate de drone din Harkov. „Mă simt norocos”, spune el.

Nu e de mirare, dată fiind situația din Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, care se află la doar 32 de kilometri de linia frontului, și este vizat aproape zilnic de bombardamente. În suburbiile rezidențiale din est, blocuri întregi de apartamente din epoca sovietică zac în ruine. Ăsta a devenit norma, este război.

Atmosfera aici nu are nimic din strania normalitate a vieții din Kiev, unde a locuit câțiva ani, sau cu eleganța capitalelor occidentale unde au ajuns mulți dintre foștii săi colegi, ca să nu mai vorbim de opulența Moscovei, unde a crescut și apoi a devenit jurnalist, scrie NYT.

Majoritatea colegilor au fugit din Rusia. Unii continuă să lucreze pentru presa rusă în exil. Alții încearcă să găsească modalități de a se opune războiului lui Vladimir Putin, sprijinind prizonierii politici din țară, ajutând rușii să se sustragă serviciului militar sau făcând donații forțelor armate ucrainene. Cât despre Ruzavin, el a ales să ia parte la efortul de război ucrainean. „Este o onoare”, a spus el.

Multă vreme, mai mult decât ar fi putut oricine să prevadă, invazia rusă a Ucrainei a părut o aberație de neînțeles, o întrerupere bizară a vieții. Avea să se încheie, iar Harkovul avea să fie din nou plin de studenți internaționali, plajele din Odesa pline de turiști, iar milioanele de oameni care au fugit în Europa de Vest - majoritatea femei și copii - s-ar întoarce acasă. Nimic din toate acestea nu mai pare o posibilitate imediată.

De-a lungul liniei frontului de 1200 de kilometri, războiul în tranșee continuă. În majoritatea nopților, orașele și satele ucrainene sunt bombardate de Rusia. Anul trecut, Harkovul și-a deschis prima școală subterană, una care funcționează ca un adăpost antibombă în sine.

„Am acceptat în sinea mea că Putin va mai fi prin preajmă încă 15 ani”, a spus Ruzavin. „Atâta timp cât Putin este prin preajmă, războiul continuă”.

Decizia de a se înrola în armata ucraineană

Ideea a mijit în vara anului 2023, pe când făcea drumeții în Munții Carpați cu soția sa, Natalia Gumeniuk, una dintre cele mai cunoscute jurnaliste din Ucraina.

„Ce rost avea să mai scriu încă o poveste despre război?”, a spus el despre această decizie.

Ruzavin și Gumeniuk s-au căsătorit în 2017 și au sărbătorit în Belarus, astfel încât prietenii din fiecare dintre țările lor aflate în război să poată participa, după care jurnalistul Ruzavin și-a petrecut o mare parte din timp în Ucraina. 

După invazia la scară largă, s-a numărat printre puținii jurnaliști ruși care au putut lucra acolo și singurul permanent pe teren. A realizat un podcast sfâșietor despre primele luni ale invaziei. Gumeniuk a lansat un proiect condus de jurnaliști pentru a documenta crimele de război din Ucraina. Au petrecut o mare parte din primul an de război călătorind prin țară, purtând veste antiglonț și căști imprimate cu literele îngroșate „PRESĂ”. După un timp însă, Ruzavin s-a simțit copleșit de sentimentul de inutilitate a combaterii agresiunii prin jurnalism.

„Cine poate avea o contribuție mai mare: Ruzavin, soldatul ucrainean, sau Ruzavin, jurnalistul rus?” În timp ce este greu pentru un jurnalist să-și măsoare impactul, armata are o metrică foarte simplă: numărul de „ucideri”, fie ale combatanților inamici, fie ale echipamentului rusesc. „Am ajuns la concluzia că Ruzavin, soldatul ucrainean, poate aduce o contribuție mai mare”, spune el după ce a devenit soldat.

Soldat într-o brigadă ucraineană

Forțele armate ucrainene au format unități separate pentru străini, inclusiv câteva special pentru ruși, dar Ruzavin a vrut să lupte ca rezident al Ucrainei, nu ca străin. În timp ce aștepta autorizația de a se alătura unei brigăzi ucrainene, s-a antrenat. A învățat să tragă. A învățat să piloteze drone. În cele din urmă, a primit permisiunea de a se alătura Brigăzii 13 a Gărzii Naționale Ucrainene (Hartiia) care la început a fost doar un grup de voluntari.

În primăvara anului 2024 , Ruzavin a părăsit Kievul pentru instruirea de bază. A înregistrat materiale audio pentru un posibil al doilea sezon al podcastului său și a continuat să înregistreze pe parcursul antrenamentului, apoi în timp ce își începea serviciul militar. Era încă jurnalist, doar că acum era și soldat. Și apoi a ajuns pe front.

Își amintește cum el și doi camarazi au fost prinși sun focul rusesc.  În timp ce încercau să se retragă, o muniție a explodat undeva în apropiere. Ruzavin a căzut - fusese lovit la picior. L-a văzut pe unul dintre ceilalți soldați întinzându-se la doar un metru distanță, cu casca sfâșiată și fața încremenită.

„Zăcea acolo, fără să răspundă la nimic, iar noi eram încă sub foc. Apoi a început să urle de durere”, relatează el într-una din înregistrările sale.

În cele din urmă, sosește ajutorul. Ruzavin merge călare la spital cu prietenul său care avea o rană la gât. Propria rană era una minoră.

În mod miraculos, soldatul a supraviețuit. 

S-a întors pe front în câteva săptămâni cu prima sa medalie. Și a încetat să mai înregistreze. Poate că atunci, la sfârșitul verii anului 2024, a încetat să mai fie jurnalist și a devenit soldat. Și-a editat înregistrările audio, dar nu le-a lansat încă. Podcastul ar avea nevoie de un nume nou. Primul sezon a fost intitulat „Fuck the War”. Dar acel titlu nu mai e potrivit acum, scrie NYT.

Rutina câmpului de luptă

Ruzavin nu este momentan în tranșee. Își petrece timpul deplasându-se într-o parte și alta a frontului, rezolvând probleme despre care nu poate vorbi. Trebuia ceva pregătit undeva. Trebuia verificat un teren de antrenament pentru a realiza o anumită manevră cu drone.

Face drumuri în apropierea liniei frontului, pe drumuri de țară mărginite de plase de pescuit - protecții improvizate împotriva dronelor. 

Ucraineni își folosesc orice abilități aveau în vechea lor viață profesională. Un bucătar a devenit un excelent comandant de unitate. Un DJ este unul dintre cei mai buni piloți de drone din brigadă. Este un război al poporului - un război care face parte din viața orașului. Ruzavin a observat că sala de control a unității sale de drone nu e departe de camerele de control în care lucra înainte: ecrane de-a lungul pereților, o insulă de tastaturi și mânere în mijloc. „Doar că nu există timp pentru a delibera, a pregăti ceva, a veni cu idei”, a spus el. „E ca și cum ai fi în direct non-stop.”

În Harkov, locuiește într-un apartament pe care îl închiriază împreună cu alți câțiva soldați. Puțini militari ucraineni locuiesc în cazărmi, în mare parte pentru că asta i-ar transforma în ținte ușoare.

Dar e impropriu spus că locuiesc: vin doar pentru câteva ore pe rând ca să facă duș și să doarmă.

Spre surprinderea sa, Ruzavin a descoperit că îi place noua sa viață, chiar dacă doarme mult mai puțin, nu are control asupra programului său și are mult mai puțină libertate. În același timp, în mod paradoxal, libertatea sa de acțiune a crescut exponențial.

„Războiul îți dă acest sentiment, acest sentiment de justețe, că faci ceva valoros”, spune el. Cu alte cuvinte, să nu te simți neajutorat, într-o țară care a fost sub foc neobosit timp de trei ani și jumătate, o țară a cărei existență este pusă la îndoială de oameni care vor să-și exercite capacitatea de a o mătura de-a dreptul, asta pare luxul suprem, scrie NYT.

Sursa: adevărul.ro