Iordania interzice activităţile confreriei Fraţii Musulmani în regat şi-i închide toate birourile

Iordania a interzis miercuri toate activităţile confreriei Fraţii Musulmani şi a închis birourile acestei mişcări islamiste în regat, anunţă ministrul iordanian de Interne Mazen al-Faraya, relatează AFP.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 23 aprilie 2025, 18:33
Iordania interzice activităţile confreriei Fraţii Musulmani în regat şi-i închide toate birourile

”S-a decis interzicerea tuturor activităţilor aşa-zişilor Fraţi Musulmani, iar orice activitate a lor este considerată o încălcare a dispoziţiilor legii”, a anunţat ministrul de Interne.

”Toate birourile” folosite de către mişcare, ”inclusiv în parteneriat cu alte mişcări” urmează să fie închise, anunţă Mazen al-Faraya.

Sursa: news.ro

O navă cu 700 de containere, care se îndrepta către Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră, în zona Capului Kaliakra

O navă-container aflată în drum către Portul Constanța a fost atacată și avariată de trei drone maritime în apele Mării Negre, la o distanță de aproximativ 21 de mile marine în largul localității bulgare Șabla. Incidentul s-a produs chiar în timp ce miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia se aflau la masa discuțiilor la Sofia pentru a analiza riscurile de securitate din bazinul pontic, vestea fiind confirmată oficial de ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov.