Procurorii specializați vor putea contesta în instanță indicațiile procurorului general – Proiectul de lege propus de deputatul Chiriac
Deputatul PAS Igor Chiriac propune modificarea legislației pentru a introduce un mecanism prin care procurorii din procuraturile specializate să poată contesta în instanță anumite indicații ale procurorului general. Inițiativa legislativă vizează inclusiv cauzele aflate în gestiunea Procuraturii Anticorupție și a altor structuri specializate.
Potrivit lui Igor Chiriac, atunci când procurorul general intenționează să formuleze indicații într-o cauză gestionată de un procuror dintr-o procuratură specializată, acesta va trebui mai întâi să solicite opinia procurorului-șef al structurii respective, transmite politik.md.
În cazul în care procurorul care gestionează dosarul sau procurorul-șef al procuraturii specializate nu este de acord cu indicațiile procurorului general, proiectul le oferă dreptul de a le contesta în instanță.
„Atât procurorul care are în gestiune cauza, cât și procurorul-șef al procuraturii specializate vor avea dreptul de a contesta indicațiile procurorului general în instanța de judecată”, a explicat Chiriac.
Deputatul propune ca asemenea litigii să fie examinate de curțile de apel într-un termen de trei zile de la depunerea contestației. Scopul este ca disputele privind indicațiile procurorului general să nu blocheze sau să tergiverseze anchetele aflate în desfășurare.
Inițiativa prevede și modificarea unor norme din Codul de procedură penală referitoare la competența procuraturilor specializate. Potrivit lui Chiriac, procurorul general ar urma să poată modifica competența într-un dosar care ține de o procuratură specializată doar în cazurile strict prevăzute de lege și după solicitarea opiniei procurorului-șef al instituției respective.
Deputatul susține că legislația actuală permite examinarea conflictelor de competență în astfel de situații, însă proiectul vine cu o procedură mai detaliată. Astfel, constatarea unui conflict de competență ar urma să fie făcută printr-o ordonanță motivată a procurorului general, emisă după consultarea procurorului-șef al procuraturii specializate.
Proiectul propune modificări și la articolul 300 din Codul de procedură penală, inclusiv în ceea ce privește instanța competentă să examineze asemenea demersuri.
O altă componentă a inițiativei vizează rolul ministrului Justiției în cadrul organului de autoadministrare a procurorilor.
Potrivit lui Chiriac, ministrul Justiției nu va participa la examinarea cauzelor disciplinare privind procurorii, așa cum se întâmplă și în prezent. Noutatea propusă este că ministrul nu va participa nici la adoptarea hotărârilor privind selecția și cariera procurorilor.
Există însă o excepție: ministrul Justiției va putea participa, cu drept de vot, la procedurile care țin de evaluarea externă a procurorilor.
„Ministrul Justiției va participa în cadrul ședințelor CSP cu drept de vot doar în cadrul procedurilor de evaluare externă a procurorilor”, a explicat deputatul PAS.
Astfel, inițiativa lui Igor Chiriac urmărește să delimiteze mai clar atribuțiile procurorului general, ale procuraturilor specializate și ale ministrului Justiției, prin introducerea unor mecanisme de contestare și consultare în cazul conflictelor de competență și al indicațiilor date în dosarele penale.
Consiliul Superior al Procurorilor vrea buget de 43 mil. lei pentru anul viitor
Consiliul Superior al Procurorilor și-a aprobat un buget preliminar de aproape 43 de milioane de lei pentru anul viitor, cu 4 mil. lei mai mult decât cel preconizat de Ministerul finanțelor. „În jur de 70% vizează cheltuielile de personal și indemnizațiile pentru membrii CSP. Și implementarea sistemului e-csp, care necesită cheltuieli considerabile. De asemenea, sunt cheltuieli considerabile pe chiria spațiului”, a menționat Dumitru Obadă, președintele CSP.
Magistrata, Livia Mitrofan, pune sub semnul întrebării extinderea vettingului
Judecătoarea Livia Mitrofan pune sub semnul întrebării necesitatea continuării procesului de vetting în sistemul judecătoresc, în condițiile în care există deja organe de autoadministrare a justiției care au trecut prin procedura de pre-vetting și au atribuții de evaluare și promovare a magistraților.
Admiterea la stagiu în avocatură: O treime dintre candidați nu au trecut examenul
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat rezultatele examenului de admitere la stagiul profesional în avocatură, desfășurat la 7 octombrie. Aproape o treime dintre candidații care au susținut examenul nu au acumulat punctajul necesar pentru admiterea la stagiu.