Tânăr care se îndeletnicea cu furturi din apartamente, automobile, gherete și curțile blocurilor de locuit, condamnat la 10 ani de închisoare pentru 27 de infracțiuni incriminate
Procuratura municipiului Chișinău a reprezentat acuzarea de stat într-o cauză pornită pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare.
Așadar, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 12 aprilie 2023, un tânăr de 25 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 27 episoade de furt, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, pe parcursul primelor 6 luni ale anului 2022, a sustras prin pătrundere în apartamente, automobile, gherete, debarale, curți ale blocurilor de locuit, diverse bunuri valoare totală a cărora se estimează la 228 942 lei.
În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă – arestul preventiv, până la rămânerea definitivă a sentinței.
Acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
ANI a constatat o avere nejustificată de peste 871.000 de lei la directoarea Centrului „Speranța”
ANI a constatat o avere nejustificată de 871 de mii de lei la directoarea Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă. Potrivit actului de constatare emis, suma rezultă din diferențele stabilite pentru anii 2019 și 2025.
Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile
Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.