În fapt, societatea A. se afla în proces de lichidare, iar D. – unul dintre creditorii săi, deținea drept garanție mai multe clădiri ale lui A. O a treia societate a revendicat în instanță dreptul de proprietate asupra acestor bunuri. Cererea sa a fost respinsă de către primele două instanțe, însă recursul său formulat ulterior la Curtea Supremă de Justiție nu fusese comunicat societăților reclamante, astfel încât ultimele nu au putut formula observații. Printr-o decizie irevocabilă din 3 aprilie 2013, pronunțată în absența părților, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârile instanțelor inferioare, dând câștig de cauză celei de-a treia societăți, transmite bizlaw.md.

După comunicarea cererii Guvernului, A. a solicitat redeschiderea acestei proceduri. La 22 februarie 2023, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea, a casat decizia din 3 aprilie 2013, a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție în privința lui A. și i-a acordat despăgubirea solicitată pentru prejudiciul moral (2.500 EUR), lăsând cauza redeschisă pentru reexaminarea recursului. Părțile au depus referințe în perioada iunie-august 2023, iar prin decizia irevocabilă din 28 iunie 2024, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul celei de-a treia societăți, pronunțându-se din nou împotriva societăților reclamante. 

În fața Curții, Guvernul a susținut că, în urma casării deciziei din 3 aprilie 2013, chestiunea ridicată prin cerere fusese soluționată. Societățile reclamante au contestat acest lucru, arătând că situația lor nu s-a îmbunătățit, întrucât argumentele lor nu fuseseră evaluate corespunzător în procedura redeschisă, iar decizia din 28 iunie 2024 fusese nemotivată și le-ar fi privat de dreptul de proprietate. 

Curtea a amintit că, potrivit Articolului 37 § 1 lit. (b) din Convenție, trebuie stabilit, pe rând, dacă circumstanțele invocate persistă și dacă efectele unei eventuale încălcări au fost remediate. În speță, Curtea a constatat că imposibilitatea inițială a societăților reclamante de a formula observații cu privire la argumentele părții adverse încetase să existe, acestea fiind invitate să-și prezinte referința înainte de reexaminarea recursului. 

Curtea a mai reținut că, prin restabilirea deplină a dreptului procedural al societăților de a-și expune cauza, efectele încălcării inițiale fuseseră remediate. Faptul că numai A. solicitase despăgubiri nu era relevant, întrucât D. avea posibilitatea de a formula o cerere similară, iar acordarea de despăgubiri nu este o condiție necesară în sensul Articolului 37 § 1 lit. (b) din Convenție. 

Prin urmare, Curtea a constatat că ambele condiții ale Articolului 37 § 1 lit. (b) din Convenție au fost întrunite, chestiunea aflată la baza cererii fiind „soluționată” în sensul Convenției. 

Cu privire la pretinsele nereguli din procedura redeschisă, inclusiv lipsa de motivare a deciziei din 28 iunie 2024, Curtea a constatat că acestea constituie un capăt de cerere nou, care nu a făcut obiectul cererii inițiale și nu a fost comunicat Guvernului, motiv pentru care nu l-a examinat. 

Din aceste motive, Curtea a decis, în unanimitate, să radieze cererea de pe lista cauzelor sale. 

Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.