Moldovean, mort în Italia în timp ce se îndrepta spre casă pentru a petrece Paștele cu familia. Trei copii au rămas fără tată

Valeriu Ciobanu, un bărbat originar din Republica Moldova, a murit într-un grav accident rutier petrecut pe o autostradă din Italia, chiar în timp ce se îndrepta spre casă pentru a petrece Sărbătorile Pascale alături de familie.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 29 aprilie 2025, 09:08
https://www.rotalianul.com/valeriu-mort-in-italia-in-timp-ce-se-indrepta-spre-casa-pentru-a-petrece-pastele-cu-familia-trei-copii-au-ramas-fara-tata/#goog_rewarded

Tată a trei copii, Valeriu a plecat din Italia cu gândul la revederea celor dragi, însă nu a mai reușit să ajungă la destinație, relatează wowbiz.ro.

Tragedia s-a produs după ce, conform primelor informații, Valeriu ar fi pierdut controlul volanului, iar autoturismul său s-a izbit violent de un parapet de pe marginea drumului.

Echipajele medicale sosite de urgență la fața locului au încercat să-l resusciteze, însă, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Decesul a fost declarat la locul accidentului.

Vestea cumplită i-a lovit în plin pe membrii familiei, care îl așteptau acasă cu nerăbdare pentru a petrece sărbătorile împreună.

„Viața este un cadou pe care îl primim zilnic, dar nu știm pentru cât timp. Să ne-o trăim cu demnitate și semnificație! Drum lin, Valeriu”, a fost unul dintre mesajele emoționante transmise de apropiați.

Durerea este cu atât mai mare cu cât cei trei copii ai lui Valeriu au rămas fără tată.

„A rămas o familie distrusă, trei copilași au rămas orfani de tată. Este o durere de nedescris. Cei trei copilași încă își așteaptă tăticul acasă, dar nu așa”, au transmis rudele îndurerate.

În aceste momente grele, familia se confruntă și cu dificultăți financiare, motiv pentru care apropiații au lansat un apel public la solidaritate, în speranța că vor reuși să strângă fondurile necesare pentru repatrierea trupului neînsuflețit al lui Valeriu în Republica Moldova, unde acesta să poată fi înmormântat creștinește.

sursa: rotalianul.com

(FOTO) Un manuscris nepublicat al lui Mozart a fost descoperit în Paris: melodiile vor fi interpretate pentru prima oară de Orchestra Filarmonică

Un manuscris rar al celebrului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart, conținând șapte piese pentru harpă și flaut, a fost descoperit în arhivele Bibliotecii Naționale a Franței (BnF). Descoperirea, anunțată vineri de instituție, este considerată „majoră” de către specialiști, conform declarației directorului BnF, Gilles Pécout.

Italienii sunt revoltați după ce Donald Trump a spus că a făcut o poză „din milă” cu Giorgia Meloni, după ce aceasta l-a „implorat”

Italia a reacționat vineri, 19 iunie 2026, după comentariile președintelui american Donald Trump, care a susținut că premierul italian Giorgia Meloni „l-a implorat” pentru o fotografie în cadrul summitului G7 din Franța. Într-un video postat pe X, Meloni a declarat că este „sincer uimită” de afirmațiile liderului de la Casa Albă, pe care le-a calificat drept „inventate”.