A petrecut 28 de ani în închisoare, dar nu s-a putut abține: un deținut a recidivat la 45 de minute după ce a fost eliberat

După aproape trei decenii petrecute în spatele gratiilor, Achref S., un marseiez de origine tunisiană, a avut parte de o libertate extrem de scurtă. La doar 45 de minute după ce a ieșit din penitenciar, bărbatul a și făcut primul pas dintr-o nouă serie de escrocherii. Cazul său, unul dintre cele mai spectaculoase din justiția franceză, ridică întrebări despre reintegrarea deținuților de lungă durată, titrează Le Parisien.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 13 august 2025, 16:56
A petrecut 28 de ani în închisoare, dar nu s-a putut abține: un deținut a recidivat la 45 de minute după ce a fost eliberat

Bărbatul deține un record de 57 de condamnări în 28 de ani 

Achref S., acum în vârstă de 47 de ani, a fost încarcerat pentru prima dată în 1997, la 18 ani. De atunci, a strâns 57 de condamnări, inclusiv pentru evadări, furturi și escrocherii de amploare.

„Nu-mi spuneți că a recidivat!? Ce păcat…”, oftează unul dintre numeroșii săi avocați, citat de presa franceză. Cei care l-au apărat îl descriu drept „un tip incredibil de isteț și îndrăzneț”, cu „o memorie fenomenală” și „un IQ foarte ridicat”. 

Escrocherii din spatele gratiilor 

Specialitatea lui sunt înșelăciunile asupra persoanelor vârstnice, comise direct din celulă, cu ajutorul unui telefon mobil. Victimele erau alese din anuarele online, după prenume vechi precum „Paulette”, „Édith” sau „Andrée” și zone de locuit prospere, precum Paris, Lyon sau Nisa.

Sub identitatea falsă a unui „locotenent de poliție”, le convingea să transfere bani pentru a ajuta la rezolvarea unei presupuse anchete. 

„Odată ce încrederea e câștigată, e pierdut totul”, povestește fiica unei victime de 95 de ani care a suferit un prejudiciu de 2.000 de euro. 

Într-un alt caz, o femeie de 72 de ani, Andrée B., i-a transferat 45.000 de euro, crezând că sprijină o investigație oficială.

A făcut milioane de euro din închisoare 

În iunie 2021, bărbatul a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru deturnarea a 1,5 milioane de euro, bani obținuți prin același tip de înșelăciune din penitenciarul Châteaudun. Banii erau spălați prin pariuri sportive sau transformați în lingouri de aur, uneori cu ajutorul unor complici din Belgia. 

„Nu credeți că o să vă spun?”, i-ar fi răspuns el, cu aroganță, unui judecător care l-a întrebat unde sunt ascunse lingourile. 

„A făcut din închisoare biroul său” 

Chiar și din spatele gratiilor, Achref S. coordona rețeaua de complici, plătea chirii și facturi, trimitea flori partenerei și organiza vacanțe pentru apropiați. 

„A făcut din închisoare biroul său”, spune avocatul Pascal Winter, care îl descrie drept „un gentleman escroc, capabil să amețească pe oricine”. 

De la mic infractor la fraude uriașe 

Drumul său infracțional a început cu furturi de carduri bancare prin „vol à la détourne”, adică furt prin distragerea atenției, o tehnică ce implică distragerea atenției victimei în timpul retragerii de numerar.

În 2010, a primit o condamnare pentru o escrocherie de 9 milioane de euro împotriva companiei Française des Jeux, cumpărând bilete de loterie cu carduri furate și încasând câștigurile înainte ca posesorii să facă opoziție.

„A fost mereu cu un pas înaintea sistemelor de securitate”, spune un alt avocat, amintind cum acesta a reușit chiar să pirateze rețele WiFi din închisoare. 

Elev model, dar dependent de închisoare 

În penitenciar, Achref S. a acumulat diplome: BEP contabilitate, CAP în brutărie și bucătărie, un certificat în drept și cursuri universitare la distanță. Comportamentul său „model” i-a adus, în mai 2024, aprobarea pentru o eliberare condiționată. 

Dar bucuria libertății a durat mai puțin de o oră. 

„Nu am știut să mă controlez, credeam că am lucrat cu mine… De fiecare dată când mă apropii de ieșire, stric tot”, a declarat el în fața instanței, în iunie. 

„Mai liber în închisoare decât afară” 

Psihologic, cazul lui ilustrează profilul deținutului „supraadaptat” mediului carceral, dar incapabil să funcționeze în afara lui. 

„În închisoare are un statut, dar afară nu e nimic. Din teamă să nu dezamăgească, se sabotează singur”, spune un fost avocat. 

„Este, probabil, mai liber în închisoare decât afară”, spune o victimă.

Potrivit hotărârii judecătorești, următoarea dată când Achref S. ar putea fi eliberat este în 2049, când va avea 71 de ani. Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI

Sursa: libertatea.ro

(VIDEO) Tensiuni tot mai mari între Donald Trump și Volodimir Zelenski. Relațiile dintre SUA și Ucraina, puse la încercare

Volodimir Zelenski, a declarat pentru CNN joi, 22 octombrie 2026, că tensiunile recente cu administrația Trump nu reprezintă o problemă personală, dar a avertizat că orice apropiere de Vladimir Putin ar putea „să-l facă mai puternic”. „Atitudinea mea față de Putin este foarte clară. Cred că, dacă ridicăm sancțiunile, îl vom face mai puternic. Nu este ceva personal între mine și președintele Trump și, desigur, sunt împotriva oricărei ridicări a sancțiunilor”, a spus liderul ucrainean.

Criză majoră de securitate pe internet: inteligența artificială a descoperit vulnerabilități care amenință milioane de site-uri

Site-urile guvernamentale din Europa şi din alte părţi ale lumii au fost puse offline miercuri, după ce dezvăluirea unor vulnerabilităţi critice într-un limbaj de programare utilizat pe scară largă, descoperite cu ajutorul inteligenţei artificiale (IA), i-a determinat pe operatorii de site-uri din întreaga lume să se grăbească să-şi protejeze sistemele, relatează Reuters.