Un deputat finlandez de 30 de ani a murit în clădirea Parlamentului

Un deputat al Partidului Social-Democrat din Finlanda, Eemeli Peltonen, în vârstă 30 de ani, a decedat marți în clădirea Parlamentului.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 19 august 2025, 17:58
Un deputat finlandez de 30 de ani a murit în clădirea Parlamentului

Anunțul a fost făcut de administrația instituției, scrie Agerpres.ro.

'Persoana decedată în clădirea Parlamentului în dimineața zilei de 19 august este Eemeli Peltonen, un deputat ce se afla la primul său mandat', a anunțat biroul de presă al Parlamentului într-un comunicat care nu precizează cauzele morții sale.

Potrivit poliției, Eemeli Peltonen a decedat în jurul orei locale 11:00 (08:00 GMT). Aceasta a anunțat că 'anchetează asupra cauzelor decesului, dar că nu suspectează în acest stadiu un act criminal'.

'Decesul lui Eemeli Peltonen mă bulversează profund, ca pe noi toți', a afirmat președinta grupului parlamentar social-democrat, Tytti Tuppurainen, într-un comunicat.

'Era un membru foarte apreciat al comunității noastre și ne va lipsi profund', a adăugat ea.

Președintele finlandez Alexander Stubb, precum și numeroși deputați, au deplâns vestea.

'Astăzi, am primit vești tragice din Parlament', a scris Stubb pe rețeaua socială X.

Drapelul finlandez a fost coborât marți în bernă în fața Parlamentului din centrul capitalei Helsinki, în semn de doliu.

Originar din Järvenpää, sud, Eemeli Peltonen a anunțat la sfârșitul lui iunie că se află în concediu de boală după o infecție nosocomială contractată în primăvară în urma unui tratament pentru boală renală.

Deputații finlandezi sunt în prezent în vacanța de vară, sesiunea de toamnă urmând să înceapă pe 2 septembrie.

(VIDEO) Tensiuni tot mai mari între Donald Trump și Volodimir Zelenski. Relațiile dintre SUA și Ucraina, puse la încercare

Volodimir Zelenski, a declarat pentru CNN joi, 22 octombrie 2026, că tensiunile recente cu administrația Trump nu reprezintă o problemă personală, dar a avertizat că orice apropiere de Vladimir Putin ar putea „să-l facă mai puternic”. „Atitudinea mea față de Putin este foarte clară. Cred că, dacă ridicăm sancțiunile, îl vom face mai puternic. Nu este ceva personal între mine și președintele Trump și, desigur, sunt împotriva oricărei ridicări a sancțiunilor”, a spus liderul ucrainean.

Criză majoră de securitate pe internet: inteligența artificială a descoperit vulnerabilități care amenință milioane de site-uri

Site-urile guvernamentale din Europa şi din alte părţi ale lumii au fost puse offline miercuri, după ce dezvăluirea unor vulnerabilităţi critice într-un limbaj de programare utilizat pe scară largă, descoperite cu ajutorul inteligenţei artificiale (IA), i-a determinat pe operatorii de site-uri din întreaga lume să se grăbească să-şi protejeze sistemele, relatează Reuters.